Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Întîlnirea lui Putin cu Erdogan poate decide soarta kurzilor din Siria

22 oct. 2019,, 12:00   Externe
2192 2

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să-l primească pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan marţi pentru discuţii despre viitorul conflictului sirian, în timp ce un armistiţiu intermediat de Statele Unite urmează să expire în cursul nopţii, relatează DPA.

Statele Unite, care la fel ca Turcia sînt membre ale NATO, au căutat să împiedice un avans al Ankarei în teritoriile deţinute de kurzi în nord-estul Siriei în urma retragerii trupelor americane.

Armistiţiul de 120 de ore urmează să expire marţi noapte. Discuţiile lui Putin cu Erdogan urmează să se concentreze pe „normalizarea situaţiei” în nord-estul Siriei, a declarat Kremlinul într-un comunicat. Discuţiile ar urma să aibă loc în oraşul Soci, din sudul Rusiei.

Ofensiva Turciei, care a început la începutul acestei luni în apropierea graniţei sale, a vizat teritorii deţinute de militanţii kurzi, pe care Turcia îi condamnă că sprijină terorismul.

Grupurile kurde au căutat să înfiinţeze un stat autonom, Kurdistan, cu teritorii în Siria, Turcia şi Irak.


Rusia şi Turcia, care sprijină părţi opuse în războiul civil sirian, au format o alianţă delicată în ultimul an şi susţin crearea de zone civile sigure, iar Turcia a achiziţionat un puternic sistem rusesc antiaerian, S-400, ceea ce irită celelalte state membre ale NATO.

Rusia, cel mai puternic sprijin militar al statului sirian, în mod tradiţional s-a opus operaţiunilor în ceea ce consideră a fi teritoriul suveran al Siriei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a declarat cu o zi înainte de întîlnirea dintre Putin şi Erdogan că incursiunea Turciei a permis teroriştilor să evadeze din închisori, sporind îngrijorarea că combatanţii extremişti s-ar putea întoarce în ţările de origine, inclusiv în Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?