TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Informator, remunerat cu 25 de milioane de dolari pentru denunțarea lui Abū Bakr al-Baghdadi

Informator, remunerat cu 25 de milioane de dolari pentru denunțarea lui Abū Bakr al-Baghdadi

Persoana care l-a trădat pe liderul ISIS ar putea primi pînă la 25 de milioane de dolari din recompensa uriașă promisă de Statele Unite celor care oferă informații ce vor duce la găsirea și capturarea fostului lider al grupării jihadiste Stat Islamic.


Abu Bakr al-Baghdadi a fost localizat datorită unor informații primite de la un membru din conducerea ISIS, persoana însărcinată cu organizarea deplasărilor în Siria ale celui mai căutat om din lume, supranumit ”Fantoma”.


Trădătorul a fost prezent la raidul american în urma căruia al-Baghdadi s-a detonat împreună cu doi dintre copii de-ai săi, după ce a fost încolţit într-unul dintre tunelurile de sub casă.


Potrivit surselor citate de AFP; acesta a fost scos din zonă, două zile mai tîrziu, împreună cu familia sa și urmează să primească 25 de milioane de dolari, recompensa oferită de SUA celor care vor da informații ce vor duce la capturarea lui al-Baghdadi. Se pare această persoană s-a întors împotriva ISIS după uciderea unui membru al familiei sale de către gruparea jihadistă.


Gruparea jihadistă Stat Islamic a confirmat joi moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi și a anunțat cine este succesorul acestuia în fruntea ISIS.


Într-un mesaj postat de gruparea jihadistă adresat ”Către musulmani, către mujahedini, soldaţi ai ISIS” se arată că ”îl plîngem pe comandantul credincioşilor, Abu Bakr al-Baghdadi”, scriu agențiile internaționale de presă.


Abu Hamza al-Qurashi a fost prezentat drept noul purtător de cuvînt al grupării, iar acesta anunță că noul lider al ISIS este Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi. Acesta este numit ”comandat al credincioşilor” şi ”calif al musulmanilor”.


Președintele Donald Trump a anunțat, duminică la amiază, că Abu Bakr al-Baghdadi, califul Statului Islamic, a murit după ce a detonat o vestă cu explozibili pe care o purta în timp ce era urmărit de soldați americani, transmite Reuters. ”Era un om bolnav și imoral și acum e mort”, a spus Trump.


Președintele american a spus că raidul a avut loc în Siria, la două săptămîni după ce agenții americani au depistat locuința în care se afla al-Baghdadi, în provincia Idlib.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load