Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Încă un ministru intră în izolare, fiind suspect de COVID-19

6 oct. 2020,, 05:00   Externe
4056 0

Ministrul de Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, se va autoizola timp de o săptămână, după ce a intrat în contact cu membri ai delegației președintelui francez Emmanuel Macron, care s-au aflat în vizită și care ulterior au fost confirmați că au coronavirus, transmite Reuters.

Ministrul a fost prezent la câteva evenimente în timpul vizitei din perioada 28-29 septembrie, a declarat purtătoarea de cuvânt Rasa Jakilaitiene.

Cei doi membri ai delegației franceze care au fost testați pozitiv erau rezidenți în Vilnius și nu erau parte din delegația care a călătorit de la Paris. Aceștia din urmă au fost testați negativ înainte de aterizarea în Lituania, potrivit cabinetului lui Macron.

“Toate regulile de distanțare socială au fost respectate. Președintele nu este un caz de contact”, a declarat un oficial al cabinetului președintelui francez, pentru Reuters. Acesta a adăugat că niciunul dintre ei nu vreun ministru care călătorea cu Macron.

Nu a fost imediat clar dacă Linkevicius, care s-a întâlnit cu Macron în timpul vizitei, a fost testat.


Președintele Gitanas Nauseda, soția sa și câțiva membri din biroul său s-au testat pentru coronavirus duminică. Toate rezultatele erau negative, a spus biroul președintelui, înr-un comunicat.

Sâmbătă, cinci membri din biroul președintelui au fost solicitați să se autoizoleze din cauză că erau contacți apropiați cu delegația franceză. Președintele și familia sa nu sunt printre ei, a mai dezvăluit administrația prezidențială de la Paris.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?