X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În timpul apropiat Trump și Zelenski s-ar putea întîlni la Varșovia

28 aug. 2019,, 11:09   Externe
1775 0

Președinții Statelor Unite și Ucrainei, Donald Trump și Volodimir Zelenski s-ar putea întîlni în timpul apropiat la Varșovia, a declarat, aflat în vizită la Kiev, consilierul pentru securitate națională al liderului de la Casa Albă, John Bolton.

Într-un interviu pentru serviciul ucrainean al Europei Libere, Bolton a spus că cei doi președinți vor avea posibilitatea să discute în cadrul ceremoniilor din capitala poloneză, care vor marca 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele rus Vladimir Putin nu a fost invitat la manifestațiile din Polonia. Bolton a menționat că despre întrevederea lui Trump și Zelenski deocamdată nu s-a anunțat oficial, dar și-a exprimat încrederea că aceasta va avea loc.

În același interviu, el a spus că Statele Unite au un interes strategic la Marea Neagră și doresc să vadă aici o Ucraină liberă și suverană, care își controlează întregul teritoriu. Bolton a menționat și că Statele Unite au impus mult mai multe și mai substanțiale sancțiuni împotriva Rusiei decît Uniunea Europeană.

Guvernul de la Chișinău a anunțat că John Bolton se va afla în Republica Moldova pe 29 august, iar președinția de la Minsk a anunțat și ea că înaltul oficial american va vizita Belarusul. Ambele vizite nu au fost confirmate încă de partea americană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?