În orașele Lądek-Zdrój și Kłodzko, afectate de inundații, au avut loc mai multe furturi, ceea ce l-a determinat și pe primar să ceară ajutor, pentru a remedia situația, anunță Noi.md cu referire la digi24.ro
„Din păcate, natura umană poate fi teribilă. Oameni, care nu sunt oameni, ci hiene, încearcă să profite pentru a se îmbogăți”, a afirmat edilul orașului, Tomasz Nowicki.„Așteptăm armata, așteptăm servicii mai mari care să asigure că nu va fi haos în oraș. Suntem doar cîțiva dintre noi aici, facem tot ce putem,” a continuat el.
În orașul Kłodzko, o benzinărie a fost ținta unui jaf, în plină zi. Astfel, armata a transmis un mesaj de avertizare și a anunțat că va folosi inclusiv camere cu termoviziune, pe perioada nopții. „Noaptea și lipsa electricității nu vor fi aliații voștri și nu vă vor oferi niciun avantaj. Vedem totul!”, se arată într-o postare de pe platforma X a Statului Major General al Armatei Poloneze.„Fiecare mișcare va fi detectată, iar consecințele vor fi inevitabile”, mai scrie în mesaj. Polonia, la fel ca și alte țări din Europa Centranlă, a fost grav afectată de furtuna Boris.
Patru decese au fost înregistrate în această țară, iar premierul polonez a anunțat că va aloca un ajutor de 260 de milioane de dolari.
Adăuga comentariu