Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În Egipt a fost redeschisă o piramidă, considerată cea mai veche din lume

6 mar. 2020,, 18:05   Externe
3194 0

Piramida faraonului Djoser de la Saqqara, veche de 4.700 de ani şi considerată drept cea mai veche încă vizibilă din Egipt, a fost redeschisă pentru public joi, în sudul oraşului Cairo, după mai mulţi ani de restaurare, potrivit AFP.

''Redeschidem astăzi, după restaurarea ei, cea mai veche piramidă încă în picioare din Egipt'', a declarat, în cadrul unei ceremonii organizate joi la poalele celebrei piramide în trepte, ministrul egiptean pentru Antichităţi şi Turism, Khaled el-Enany.

Este vorba şi despre "primul edificiu în întregime construit din piatră" din lume, potrivit ministrului.

Renovarea acestui monument a început în 2006, înainte de a fi întreruptă "din motive de siguranţă" legate de revolta populară din 2011. Lucrările au fost reluate în 2013, potrivit lui Ayman Gamal Eddine, responsabil al proiectului în cadrul Ministerului Antichităţilor.

Costul total al lucrărilor de restaurarea s-a ridicat la 104 milioane de lire egiptene, adică 6 milioane de euro, conform guvernului egiptean.


Situată la 20 de kilometri sud de Cairo, piramida domină o vastă necropolă din regiunea Memphis, prima capitală egipteană.

Înalt de aproape 60 de metri şi avînd şase etaje, acest monument a fost construit către anul 2.700 înainte de Hristos de către celebrul arhitect Imhotep, deasupra unei cavităţi adînci de 28 de metri care adăpostea un mormînt de granit roz.

Situl, înscris în patrimoniul mondial al UNESCO din 1979, constituie prima necropolă familială din Egipt, o practică introdusă de faraonul Djoser.

În această necropolă din Saqqara, autorităţile egiptene au descoperit, în aprilie 2019, un mormînt decorat cu reliefuri colorate şi inscripţii bine conservate, aparţinînd unui nobil din a V-a dinastie egipteană (între 2.500 şi 2.300 î.Hr.).

În ultimii ani, autorităţile egiptene şi-au îmbunătăţit considerabil comunicarea pe tema descoperirilor arheologice sperînd să atragă din nou turiştii care au ocolit Egiptul din cauza revoltei din 2011.

Siturile arheologice reprezintă pentru Egipt un argument major în faţa concurenţei altor destinaţii turistice, context în care Khaled el-Enany, ministrul pentru Antichităţi din 2016, a obţinut în decembrie portofoliul la Turism.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?