X 
Transnistria stiri: 1870

În ce țară va fi cea mai înaltă biserică creștină din Europa

23 sep. 00:30   Externe
2716 0

Constructorii care lucrează la Sagrada Familia din Barcelona (Spania) se pregătesc să ridice imensul turn central al bisericii. Astfel, Sagrada Familia va deveni cea mai înaltă biserică creștină din Europa.

Directorul general al complexului, Xavier Martínez, a declarat că „turnul va fi terminat la sfîrșitul acestui an sau la începutul anului 2026”.

„Acesta este un moment important în istoria construcției Sagrada Familia, deoarece va atinge înălțimea sa maximă. Sîntem obișnuiți să vedem zgîrie-nori precum cei din Statele Unite, dar este remarcabil că în secolul XXI construim o catedrală”, a declarat Martínez, notează Noi.md cu referire la jurnalul.ro.

Odată ce uriașul Turn al lui Iisus Hristos va fi ridicat, capodopera arhitectului Antoni Gaudí va avea 172 de metri. Sagrada Familia va fi mai înaltă decît biserica Ulmer Münster din sudul Germaniei, care are o înălțime de 162 de metri.

Primele piese ale noului turn sînt deja la locul lor, iar restul vor fi aduse treptat în lunile următoare. Lucrările la fațadă și în interior vor continua timp de cîțiva ani, a declarat șeful construcțiilor bisericii, Esteve Camps.


Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la moartea lui Gaudí. Biserica va organiza mai multe evenimente pentru a-i celebra moștenirea.

Prima piatră a Sagrada Familia a fost pusă în 1882. Lucrările s-au accelerat în ultimele decenii, pe măsură ce biserica a devenit o atracție turistică internațională majoră. Banii din taxele de intrare sînt folosiți pentru a finanța construcția în curs. Anul trecut, 4,9 milioane de oameni au plătit pentru a o vizita.

5
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий