X 
Transnistria stiri: 1881

Imagini de la cutremurul din Afganistan arată pagube și alunecări de teren

3 noi. 11:30   Externe
3153 0

Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 320 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,3 produs în noaptea de duminică spre luni în nordul Afganistanului, informează AFP.

Seismul a avut epicentrul în Khulm, provincia Samangan, la puțin timp înainte de ora 1:00 locală, și o adîncime de 28 km, potrivit Institutului American de Studii Geologice (USGS).

Ministerul Sănătății a anunțat că bilanțul este provizoriu și că majoritatea răniților din Samangan au putut reveni acasă după îngrijiri medicale. În provincia Balkh, cutremurul a avariat Moscheea Albastră din Mazar-e-Sharif, un monument istoric din secolul XV, unde pietrele desprinse de la minaret au căzut pe sol.

Ministerul Apărării a anunțat că a degajat o șosea blocată de alunecări de teren și a salvat persoanele blocate peste noapte. Seismul a fost resimțit pînă la Kabul, la sute de kilometri de epicentru.

Acest cutremur survine la doar două luni după un seism de magnitudine 6 care a lovit estul Afganistanului, provocînd moartea a peste 2.200 de persoane, rănirea a aproape 4.000 și distrugerea a 7.000 de case. Ajutorul umanitar în acea regiune rămîne dificil din cauza accesului complicat la zonele afectate.


Afganistanul se află în zona seismică Hindu Kush și este frecvent lovit de cutremure majore. Din 1900, nord-estul țării a înregistrat 12 cutremure cu magnitudine peste 7. Talibanii, reveniți la putere în 2021, s-au confruntat deja cu mai multe dezastre naturale grave, inclusiv cutremurele din Herat și estul țării.

0
1
0
4
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий