Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Guaido nu exclude o intervenţie militară a SUA în Venezuela

9 feb. 2019,, 10:45   Externe
2029 1

Opozantul Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, s-a declarat vineri, într-un interviu acordat AFP, pregătit, dacă va fi cazul, să permintă o intervenţie militară americană pentru a-l forţa pe şeful statului Nicolas Maduro să părăsească puterea şi a pune capăt crizei umanitare din ţară.

„Vom face tot ce este necesar, tot ce trebuie să facem pentru a salva vieţi omeneşti, pentru ca să nu mai moară copii”, a declarat Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 40 de ţări, cu Statele Unite în primul rînd.

„Vom face tot ce este posibil. Evident, este o întrebare foarte polemică, dar, făcînd uz de suveranitatea noastră, exercitîndu-ne prerogativele, vom face ce este necesar”, a adăugat Juan Guaido.

El a răspuns la întrebarea de a şti dacă va utiliza competenţele lui legale în calitate de preşedinte al parlamentului şi preşedinte interimar pentru a autoriza o eventuală intervenţie militară străină.

„Aici, în Venezuela, fiecare zi care trece se numără în vieţi omeneşti”, a adăugat opozantul.

Grava criză economică ce loveşte această ţară producătoare de petrol a antrenat o severă penurie de hrană şi medicamente. Peste două milioane de venezueleni au fugit din ţară cu începere din 2015, potrivit statisticilor ONU.

„Vom face tot ce trebuie să facem în mod suveran, autonom, pentru a ajunge să înceteze uzurparea” puterii de către Nicolas Maduro, a mai spus el.

Preşedintele american, Donald Trump, care l-a recunoscut imediat pe Juan Guaido ca preşedinte interimar, a reafirmat la sfîrşitul săptămînii trecute că recurgerea la o intervenţie militară în Venezuela este "o opţiune" avută în vedere în faţa crizei care zguduie ţara.

Juan Guaido, 35 de ani, s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie invocînd Constituţia. De atunci, se află în dispută cu Nicolas Maduro a cărui alegere pentru un nou mandat este contestată de opoziţie şi o mare parte a comunităţii internaţionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?