X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Grîul, porumbul și petrolul s-au ieftinit

30 mar. 2022,, 09:00   Externe
4623 0

Cotaţia grîului a coborît astăzi, 29 martie, la cel mai redus nivel din ultimele patru săptămîni, iar porumbul şi-a continuat declinul, după ce Rusia a semnalat că îşi va reduce atacurile asupra unor importante oraşe din Ucraina. O evoluție asemănătoare a înregistrat-o și petrolul, informează Digi24.ro.

Ministrul adjunct al Apărării de la Moscova, Alexendar Fomin, a declarat că Rusia a decis să îşi reducă activităţile militare în zona Kiev şi Chernihiv. Dacă se va confirma, o inversare a invaziei ar ajuta la diminuarea perturbărilor provocate de război asupra comerţului mondial cu cereale.

În replică la aceste declaraţii, la Bursa de la Chicago, cotaţiile futures la porumb au scăzut cu 2,5%, pînă la cel mai redus nivel de după data de 17 martie. În cazul grîului, cotaţiile au scăzut cu pînă la 6,7%, revenind sub pragul de 10 dolari per bushel, potrivit Bloomberg, preluată de Agerpres.

Rusia şi Ucraina sînt responsabile pentru aproape 30% din exporturile mondiale de grîu şi sînt de asemenea importanţi furnizori de uleiuri alimentare.

„Negocierile care se derulează în prezent între Rusia şi Ucraina oferă speranţe pentru o destindere. În Rusia, exporturile continuă în pofida situaţiei din bazinul Mării Negre, în timp ce în Ucraina au fost complet oprite de blocarea transportului maritim”, susţin analiştii firmei de consultanţă Agritel.

Traderii aşteaptă şi o serie de importante rapoarte ce urmează să fi publicate joi de autorităţile americane, care vor oferi detalii cu privire la suprafeţele însămînţate şi stocurile de cereale. Aceste date vor oferi un indiciu cu privire la modul în care fermierii răspund la creşterea costurilor cu imputurile precum şi la creşterea cererii pentru culturi provenite din alte zone pe fondul războiului din Ucraina.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?