TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Grevă în Franţa: „Reuniune de lucru” a preşedintelui Macron cu miniştrii

Grevă în Franţa: „Reuniune de lucru” a preşedintelui Macron cu miniştrii

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, se va întîlni în această seară la Palatul Elysee cu miniştrii implicaţi în proiectul de reformă a sistemului de pensii - ameninţată de o mişcare socială care afectează foarte puternic transporturile - înaintea mai multor anunţuri importante în cursul săptămînii, notează AFP.


Mobilizarea a fost lansată joi, cu peste 800.000 de persoane ieşite pe străzile Franţei, potrivit Ministerului de Interne, şi declanşarea unei greve care perturbă extrem de serios traficul feroviar şi transportul în comun, inclusiv trenurile de mare viteză (TGV) şi metroul parizian. Iar sindicatele au lansat un apel la o nouă zi de manifestaţii marţi.


Aceasta va avea valoare de test cu o zi înainte de prezentarea reformei în detaliu, anunţată pentru miercuri de premierul Edouard Philippe.


Întîlnirea de duminică va fi o "reuniune de lucru cu premierul (Edouard Philippe) şi miniştrii vizaţi" în vederea "pregătirii scadenţelor de la începutul şi mijlocul săptămînii", a declarat pentru AFP unul dintre consilierii prezidenţiali.


Reuniuni ministeriale în jurul proiectului guvernamental de reformă a sistemului de pensii se succed în acest weekend la reşedinţa premierului, în special cu miniştrii Agnčs Buzyn (solidaritate), Jean-Paul Delevoye (pensii) şi Jean-Baptiste Djebbari (transporturi).


Edouard Philippe a promis că va prezenta miercuri "integral proiectul guvernului" vizînd să unifice cele 42 de regimuri de pensii care coexistă în prezent.


Pensionarea este un subiect sensibil în Franţa. Mişcările de protest, care a început joi şi care ar urma să dureze mai multe zile, amintesc de grevele din 1995, care atunci au paralizat Franţa timp de o lună şi au obligat guvernul de la acea dată să revină asupra planurilor sale de reformă a sistemului de pensii.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load