X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Grecia introduce noi restricţii, după o creştere a cazurilor COVID

19 sep. 2020,, 15:29   Externe
2278 0

Autoritățile elene au înăsprit restricțiile în Atena, pe măsură ce infecţiile cu coronavirus continuă să crească.

Conform noilor măsuri, de luni pînă pe 4 octombrie, maximum nouă persoane se vor putea aduna împreună în aer liber, în timp ce pînă la 20 de persoane pot participa la înmormîntări, nunţi şi botezuri, scrie digi24.ro.

Concertele în interior şi în aer liber au fost suspendate, iar persoanelor cu vîrstă mai mare de 68 de ani li s-a cerut să-şi reducă deplasările şi să evite transportul public.

Creşterea numărului de infecţii din ultimele luni a forţat autorităţile să reintroducă treptat interdicţiile, inclusiv impunerea utilizarii obligatorie a măştilor în toate spaţiile publice şi private închise.

Autorităţile elene au raportat 339 de noi infecţii vineri, după 359 înregistrate joi, cu jumătate din cazuri în zona metropolitană a Atenei, Attica, unde locuieşte aproximativ o treime din populaţia ţării.


Numărul total de cazuri al Greciei de la începutul pandemiei este acum de 14.738, iar 327 de persoane au murit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?