Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Ginerele lui Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

2 feb. 2021,, 00:30   Externe
2239 0

Ginerele lui Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, după ce a contribuit la „Acordurile Abraham” dintre Israel și statele arabe.

Jared Kusner împreună cu adjunctul său Avi Berkowitz, au fost nominalizați chiar de avocatul care l-a apărat pe Trump în primul său proces de „impeachment”, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Jared Kushner și Avi Berkowitz au primit această nominalizare pentru rolul lor în negocierea a patru acorduri de normalizare a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan şi Maroc, care au dus într-un final la împăcarea evreilor cu arabii suniți.

Ce sînt „Acordurile Abraham”

„Acordurile Abraham” au fost anunțate anul trecut, de la jumătatea lunii august și pînă la jumătatea lunii decemebrie și sînt considerate cele mai importante realizări în plan diplomatic în Orientul Mijlociu din ultimii 25 de ani, mai ales în contextul în care regiunea pare să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Iranul.


Cel care i-a nominalizat pe cei doi colaboratori ai fostului președinte al SUA Donald Trump, este chiar avocatul care l-a apărat pe Trump în primul său proces de „impeachment” și care i-a luat apărarea în ceea ce privește atacul de la Capitoliu.

Alan Dershowitz este eligibil pentru a face o astfel de nominalizare, în calitatea sa de profesor emerit la Harvard Law School.

În scrisoarea sa către comitetul Nobel, Dershowitz este convins că nominalizarea sa poate stîrni controverse, însă subliniază că „Premiul Nobel pentru Pace nu este un premiu de popularitate”.

„Nu este nici o evaluare a ceea ce ar putea crede comunitatea internaţională despre cei care au contribuit la a aduce pacea mai aproape. Este un premiu pentru îndeplinirea criteriilor extraordinar de dificile stabilite de Alfred Nobel în testamentul său”, a scris Dershowitz.

Într-o declaraţie, Kushner a asigurat că se simte onorat să fie nominalizat la Nobel, care urmează să fie acordat în octombrie. Norul de controverse stîrnit odată cu plecarea lui Trump de la Casa Albă ar putea afecta însă şansele ca cei doi să primească înalta distincţie.

Joe Biden revizuiește înțelegerile făcute de Donald Trump

Este de așteptat ca administraţia noului preşedinte Joe Biden să revizuiască toate acordurile privind securitatea naţională încheiate în timpul administraţiei Trump, inclusiv prevederile privind livrări de arme către EAU şi Arabia Saudită.

Unii legislatori americani au reclamat şi faptul că, pentru a asigura încheierea acordului dintre Israel şi Maroc, SUA au recunoscut suveranitatea acestuia asupra Saharei occidentale.

Și Donald Trump a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace

Și fostul președinte american a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, în luna septembrie a anului trecut, de către un parlamentar norvegian care a dorit ca eforturile lui Trump în ceea ce privește normalizarea relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, să fie premiate așa cum se cuvine.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?