X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ger năprasnic și ninsori abundente în SUA după ce țara a fost cuprinsă de un front polar

17 ian. 12:00   Externe
2633 0

Milioane de americani s-au trezit, marţi dimineaţă, cu omăt, ploaie îngheţată şi temperaturi foarte scăzute, în contextul în care un front arctic a cuprins mare parte din Statele Unite, punînd capăt unei „secete de omăt” de aproape doi ani la New York şi plasînd mare parte din vestul acestei ţări în condiţii de ger năprasnic, informează Reuters.

Un frig record era aşteptat marţi în Munţii Stîncoşi, în Marile Cîmpii şi în regiunea Midwest, iar vînturile reci au coborît temperatura pînă la -34 de grade Celsius în mijlocul Văii Mississippi în cursul dimineţii. Cea mai scăzută temperatură înregistrată marţi dimineaţă în Statele Unite a fost de minus 36 de grade Celsius în Briggsdale, un mic oraş din Colorado, ce are o populaţie de 134 de locuitori, transmite Digi24.

La New York, care nu a mai avut parte de un strat de omăt mai mare de 2,5 cm de aproape doi ani, locuitorii s-au trezit cu un peisaj de iarnă în faţa ferestrelor. Central Park din Manhattan a fost acoperit cu un strat de omăt cu grosimea de 3,5 centimetri marţi dimineaţă, ce a pus astfel capăt unei "secete de omăt" de 701 de zile, pe durata căreia în metropola americană nu a nins aproape deloc.

„Acea serie negativă s-a încheiat!”, a anunţat agenția new-yorkeză a Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) pe Facebook, făcîndu-i pe utilizatori să comenteze pe marginea unui fenomen considerat de majoritatea localnicilor drept o surpriză plăcută.

Pe parcursul nopţii trecute, un strat de omăt cu grosimea de 10-12 centimetri s-a depus în Washington DC, iar omăt depusă în Baltimore şi Philadelphia a format un strat gros de 5-7 centimetri. Un strat suplimentar de 5-10 cm este aşteptat să se depună în toată regiunea New England, extinzîndu-se pînă la New York, înainte o scurtă pauză de la vremea friguroasă la jumătatea acestei săptămîni, a precizat NWS.


omăt a acoperit şi Munţii Appalaşi şi vestul Carolinei de Nord, în timp ce statele sudice americane se confruntă cu temperaturi neobişnuit de reci, potrivit lui Bob Oravec de la Centrul de prognoză meteo al NWS din College Park, Maryland. Oraşul Nashville din Tennessee, „care nu vede prea multă omăt”, a primit acum un strat de omăt de 15-20 de centimetri, a spus meteorologul american.

Rezidenţii din Mobile, Alabama, în sudul profund american, s-au trezit cu ploaie îngheţată şi o rară temperatură de minus 0,5 grade Celsius. La nivel naţional, cel puţin cinci persoane au murit ca rezultat al vremii severe începînd de weekendul trecut, inclusiv două din cauza hipotermiei suferite în zilele trecute în statul Oregon, a raportat presa locală.

O serie de pene majore de electricitate produse weekendul trecut au fost între timp remediate, însă 50.000 de familii din Oregon erau în continuare lipsite de curent electric marţi dimineaţă. Zeci de mii de familii s-au confrunt cu aceeaşi problemă în statele Louisiana, Texas şi Alabama, conform datelor afişate de site-ul PowerOutage.us.

Operatorul reţelei electrice din Texas le-a cerut locuitorilor din acest stat american să facă economie de electricitate marţi dimineaţă din cauza cererii ridicate de curent electric în timpul furtunii de iarnă.

Peste 3.000 de curse aeriene spre, dinspre sau în interiorul Statelor Unite au fost anulate sau amînate, aeroporturile George Bush Intercontinental din Houston şi LaGuardia din New York înregistrînd unele dintre cele mai grave perturbări ale traficului aerian, potrivit site-ului FlightAware.com.

6
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?