X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fumul de la incendiile de vegetație din vestul SUA ajunge în Europa

17 sep. 2020,, 07:49   Externe
2550 0

Incendiile de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii sînt "de zeci pînă la de sute de ori" mai intense decît media ultimilor 15 ani. Fumul extrem de dens degajat a ajuns pînă în Europa, potrivit serviciului european Copernicus care monitorizează schimbările climatice.

Datorită observaţiilor satelitare, ''supraveghem amploarea incendiilor şi poluarea provocată de fumul transportat de-a lungul Statelor Unite şi mai departe'', a comentat miercuri într-un comunicat Mark Parrington, cercetător în cadrul serviciului de supraveghere atmosferică Copernicus, scrie Agerpres.

Incendiile degajează totodată cantităţi importante de fum, iar cele din California şi Oregon au degajat deja în atmosferă "mult mai mult dioxid de carbon în 2020 decît în oricare alt an de la începutul măsurătorilor CAMS, în 2003": 21,7 megatone în California şi 7,3 megatone în Oregon.

Imaginile din satelit arată că stratul de fum a rămas în largul coastei pacifice a Statelor Unite timp de mai multe zile din cauza condiţiilor atmosferice, dar în ultimele zile a fost din nou direcţionat spre America de Nord.

CAMS estimează ''că fumul începe să traverseze Atlanticul şi va ajunge în Europa de Nord mai tîrziu în cursul săptămînii, aşa cum a fost cazul la sfîrşitul săptămînii trecute''.


"Faptul că aceste incendii emit atît de multă poluare în atmosferă, încît putem deja vedea fumul gros la 8.000 de kilometri depărtare, arată cît sînt de devastatoare în ceea ce priveşte amploarea şi durata", a insistat Mark Parrington.

În total, peste două milioane de hectare de vegetaţie au fost deja devastate începînd cu jumătatea lunii august de la frontiera canadiană pînă la cea cu Mexic.

Oamenii de ştiinţă sînt în consens în ceea ce priveşte faptul că amploarea excepţională a acestor incendii de pădure este legată de dereglările climatice, care agravează seceta cronică şi determină condiţii meteorologice extreme.

Preşedintele Donald Trump a suscitat însă din nou polemică, după ce a dat de înţeles că neagă rolul schimbărilor climatice în ceea ce priveşte amploarea acestor incendii extreme.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?