X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Franța salută revenirea SUA în Acordul de mediu de la Paris

14 dec. 2020,, 07:22   Externe
4661 0

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat sîmbătă, într-un mesaj în engleză, preconizata întoarcere a Statelor Unite, odată cu venirea la putere a lui Joe Biden, în Acordul pentru climă de la Paris, încheiat în urmă cu cinci ani şi pentru care "trebuie acţionat imediat", relatează AFP.

"Welcome back, welcome home!" ('Bine aţi revenit acasă!), le-a transmis preşedintele francez "prietenilor americani", în intervenţia sa la un summit privind clima organizat virtual de ONU, Franţa şi Marea Britanie.


"Am continuat să avansăm, să lucrăm în ciuda alegerii făcute de SUA", a spus el cu referire la retragerea Washingtonului decisă de Donald Trump. "Şi am rezistat", a adăugat Macron, citat de agerpres.ro.

Preşedintele francez a subliniat totuşi că mai rămîn dificultăţi de depăşit pentru a răspunde obiectivelor acestui acord încheiat în urmă cu fix cinci ani. "Nu mai avem mult timp şi ştim că acţiunea trebuie să fie imediată", a subliniat el. Macron a insistat în special asupra necesităţii "de a ne trasa o traiectorie şi de a oferi mijloace credibile pentru a atinge neutralitatea în materie de emisii de carbon pînă în 2050"

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?