Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Fotomodelul rus Natalia Vodianova desemnată ambasador ONU

26 feb. 2021,, 03:00   Externe
2964 2

Una dintre cele mai frumoase femei din lume, Natalia Vodianova, a fost desemnată aseară ambasador pentru ONU într-o cauză extrem de delicată.

Agențiile internaționale transmit că rusoaica Natalia Vodianova, top model internațional, a fost desemnată ambasador al bunăvoinţei pentru ONU pe domeniul ”sănătăţii sexuale şi reproductive”, pentru a pune capăt prejudecăţilor legate de corpul femeilor, transmite Agerpres.

Într-o conferință de presă (videoconferință), Natalia Vodianova a explicat că ”Relaţia societăţii cu ciclul menstrual şi sănătatea femeilor a fost tabu de mult prea mult timp – și că este responsabilitatea noastră să redefinim cultural ceea ce este considerat normal”.

Natalia Vodianova spune că, în calitate de ambasador al bunăvoinţei pentru Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, vrea să acţioneze ”pentru a construi o lume în care nu va mai fi nevoie să explicăm că ciclul menstrual este o funcţie normală a corpului”.

Conform sursei citate, ”UNFPA şi Natalia Vodianova vor colabora pentru a împuternici femeile şi fetele, abordînd prejudecăţile şi tabuurile legate de corpul şi sănătatea lor care conduc la discriminări şi excluziuni peste tot în lume”.


Născută la Nijni Novgorod pe 28 februarie 1982, fotomodelul rus Natalia Vodianova este nu doar un renumit top model preferat de creatorul Calvin Klein, ci și un cunoscut filantrop și actriță de televiziune.

Este una dintre cele mai bogate modele din lume – actualmente locuiește la Paris, capitala mondială a modei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?