In 1831, patru puteri navale ale Europei – Marea Britanie, Franta, Spania si proaspat independentul Regat al Siciliei – au intrat intr-o confruntare legata de stapanirea unei insule din Marea Mediterana. O insula care a existat mai putin de jumatate de an inainte de a se scufunda in mare.
Timp de cateva saptamani, in vara anului 1831, locuitorii orasului sicilian Sciacca au fost zguduiti de mici cutremure si au auzit zgomote puternice, ca de tunet. Nu era un fapt neobisnuit, insula fiind una de origine vulcanica si silicienii trecand prin numeroase eruptii, mai mici sau mai mari, scrie magazin.ro.
Dar de data aceasta, toate craterele cunoscute de pe insula erau tacute. Si atunci de unde se auzisera bubuiturile? Ce provocase cutremurele? Pe 4 iulie, fumul si vaporii de sulf specifice unei eruptii vulcanice au aparut, in sfarsit, dar nu pe insula, ci in largul marii: mari stalpi de fum au fost vazuti in Mediterana. Satenii de pe coasta au crezut ca e vreo nava care a luat foc, dar marinarii de pe o brigantina aflata in apropiere le-au spus ca de fapt era o mica insula, aparuta la suprafata marii ca urmare a intensei activitati vulcanice submarine.
In doua saptamani, insula se inalta deja la circa 70 m deasupra nivelului marii si avea un diametru de aproape doi kilometri. Am putea crede ca aparitia unei noi insulite vulcanice este interesanta doar pentru geologi. Dar bucata stearpa de stanca aparuse dintre valuri in mijlocul unei locatii strategice – exact acolo unde Mediterana se stramteaza intre Sicilia si Tunisia. Orice putere navala care si-ar fi stabilit o baza aici ar fi controlat complet fluxul de nave intre cele doua jumatati ale Mediteranei. Evident, toata tarile europene care aveau o prezenta navala in regiune s-au grabit sa revendice noul punct strategic.
Primii au ajuns sicilienii, care stapaneau deja o insula din apropiere, numita Pantelleria. Pe 17 iulie, un functionar vamal pe nume Michele Fiorini i-a ordonat proprietarului unei mici nave de pescuit sa-l duca pe noua insula. In acest timp, britanicii au trimis nava HMS St Vincent de la baza lui din Malta, iar cand capitanul Sir Humphrey Senhouse a debarcat aici pe 2 august, el a infipt drapelul britanic in cel mai inalt punct al insulei, denumind-o Graham, in onoarea Primului Lord al Amiralitatii din acea vreme.
Sicilienii au ripostat, infigand si ei drapelul regatului pe insula, pe 17 august, si sustinand ca insula le apartine de drept. Mica bucata de roca a fost redenumita Ferdinandea, dupa regele sicilian Ferdinand. Francezii, care aveau posesiuni coloniale in nordul Africii si doreau insula ca baza militara, spre a proteja coasta africana de britanici, au trimis aici la sfarsitul lui septembrie o nava pe care se afla si geologul Constant Prevost.
Savantul a studiat insula si a redenumit-o Julia, dupa luna cand se formase. Nave siciliene, britanice si franceze au inceput sa dea tarcoale insulei, pandindu-se unele pe altele. Curand, li s-au alaturat si nave spaniole, regele Spaniei fiind dornic si el sa acapareze insula.
Savanti si oficiali din mai multe tari s-au grabit sa exploreze insula si chiar celebrul scriitor Sir Walter Scott a vizitat-o. In palatele regale ale Europei au urmat luni de dispute diplomatice, iar ziarele si pamfletarii fiecarei tari isi proclamau fiecare drepturile asupra insulei, amenintand totodata cu actiuni militare impotriva rivalilor.
In cele din urma insa, Mama Natura a fost cea care a transat disputa. Formata dintr-un material vulcanic similar pietrisului, numit „tephra”, insula batuta constant de valuri a inceput sa se risipeasca, devenind tot mai mica. Pe 17 decembrie, la nici jumatate de an de cand aparuse, insula era deja acoperita cu valuri.
Astazi, varful vulcanului subacvatic care a constituit candva insula Ferdinandea se afla la circa 7 m sub suprafata marii, dar este posibil, spun vulcanologii, ca insula sa reapara, caz in care, potrivit normelor internationale privind apele teritoriale, ea ar apartine indubitabil Italiei.
Adăuga comentariu