X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Femeile cu mulți copii, scutite de impozite pe viață. Țara care a luat această decizie

11 feb. 2019,, 20:32   Externe
2612 0

În Ungaria, femeile care au patru sau mai mulți copii vor fi scutite de impozitul pe venit, a anunțat duminică seara premierul Viktor Orban, în încercarea de a contracara scăderea populației și penuria de forță de muncă, fără a accepta imigranți.

În discursul său despre mizele alegerilor europarlamentare, Orban a atacat, la grămadă, imigrația, stînga politică, pe vechiul său inamic George Soros, dar și pe vicepreședintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans.

Este doar una din cele cîteva măsuri anunțate de premierul maghiar, pe lîngă împrumuturi acordate tinerelor cupluri, în funcție de numărul de copii, bani pentru achiziționarea de mașini de familie și construirea de noi creșe și grădinițe.

Guvernul a promis, de asemenea, și un fel de concediu de maternitate sau de paternitate pentru bunici. Viktor Orban, tatăl a cinci copii, nu a detaliat modul în care guvernul va acoperi costurile măsurilor anunțate.

Viktor Orban, prim-ministru al Ungariei: ″În prezent, stînga europeană a devenit campioană speculatorilor, a cetățeniei globale, a guvernului mondial și, mai nou, a migrației. Imigrația este groparul națiunilor, al familiei, al modului creștin de viață. Purtăm o bătălie cu asta de cînd George Soros a numit un socialist, pe numele lui Frans Timmermans, în fruntea forțelor pro-imigrație. Despre asta e vorba la alegerile europene! Femeile care nasc și cresc cel puțin 4 copii vor fi scutite pe viață de plata impozitelor. Acesta este răspunsul Ungariei, nu imigrația!”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?