X 
Cutremure stiri: 503

Femeia care a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost eliberată

21 iul. 03:00   Externe
5095 0

O femeie care a executat 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost eliberată după ce condamnarea ei a fost anulată, relatează BBC News.

Sandra Hemme avea 20 de ani cînd a fost găsită vinovată de înjunghierea mortală a Patriciei Jeschke, o angajată a unei biblioteci din St Joseph, Missouri, în noiembrie 1980. Hemme a fost condamnată la închisoare pe viață.

Nu a existat nicio dovadă care să o lege de crimă, în afară de o mărturisire pe care a făcut-o sub sedative puternice, într-un spital de psihiatrie, a constatat o revizuire a acestui dosar.

Femeia are în prezent 64 de ani și se crede că a executat cea mai lungă condamnare nedreaptă cunoscută a unei femei din istoria SUA, potrivit reprezentanților săi.

Echipa sa de avocați de la Innocence Project a declarat că sînt recunoscători că Sandra Hemme s-a reunit în sfîrșit cu familia ei și că vor „continua să lupte” pentru a-i reabilita numele.


Deși nu mai este încarcerată, cazul ei este încă în curs de examinare.

Hotărîrea inițială de 118 pagini a judecătorului Ryan Horsman, din comitatul Livingston, de anulare a condamnării ei a fost pronunțată pe data de 14 iunie. Hotărîrea reține că avocații Sandrei Hemme aveau dovezi clare ale nevinovăției ei, inclusiv că au existat dovezi care nu au fost furnizate echipei sale de apărare la momentul respectiv.

„Această instanță consideră că totalitatea probelor susține o constatare a nevinovăției reale”, a concluzionat judecătorul Horsman.

Revizuirea dosarului a mai constatat că poliția locală a ignorat dovezi care indicau în mod direct către unul dintre propriii săi ofițeri – Michael Holman -, care ulterior a intrat în închisoare pentru o altă infracțiune și a murit în 2015.

Camioneta lui Holman a fost văzută în zonă în ziua crimei, alibiul lui nu s-a verificat și a folosit cartea de credit a Patriciei Jeschke după ce a susținut că a găsit-o într-un șanț.

O pereche de cercei de aur distinctivi, identificați de tatăl Patriciei Jeschke, au fost, de asemenea, găsiți în casa lui Holman.

La momentul respectiv, echipa de avocați a Sandrei Hemme nu a fost informată cu privire la niciunul dintre aceste aspecte, se arată în raport.

Dna Hemme a fost interogată de mai multe ori de poliție sub influența medicamentelor antipsihotice și a unui sedativ puternic după ce a fost internată involuntar într-un spital de psihiatrie. Ea a primit tratament psihiatric ocazional de la vîrsta de 12 ani.

Răspunsurile ei erau „monosilabice” și „nu era complet conștientă de ceea ce se întîmpla”, au arătat documentele instanței, iar uneori abia își putea ține capul drept și avea dureri din cauza spasmelor musculare – un efect secundar al medicamentelor.

Revizuirea judecătorului Horsman a arătat că nicio probă medico-legală nu o lega pe Hemme de crimă. Ea nu avea niciun motiv și nu au existat martori care să o lege de crimă.

Sandra Hemme a părăsit în sfîrșit închisoarea vineri, 19 iulie, iar presa americană scrie că va locui cu sora ei.

După eliberare, ea s-a întîlnit cu familia într-un parc din apropiere, unde și-a îmbrățișat sora, fiica și nepoata.

Tatăl ei a fost spitalizat și a primit îngrijiri paliative în această săptămînă. Echipa ei de avocați a declarat că Sandra intenționează să îl viziteze de îndată ce va putea.

Avocatul apărării, Sean O’Brien, a declarat pentru Kansas City Star că va avea în continuare nevoie de sprijin deoarece și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare și pentru că nu are dreptul la ajutoare sociale.

2
0
0
8
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав