Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Exportul din Rusia a înregistrat o scădere record în ultimii cinci ani

19 feb. 2021,, 07:28   Externe
1423 0

Exportul din Rusia în 2020 a scăzut cu 20,7% (minus 88,1 miliarde de dolari) și a totalizat 338,2 miliarde de dolari - o scădere record în ultimii cinci ani. Despre acest lucru se menționează în studiul FinExpertiza, transmite "Lenta.ru"

În anul 2015, volumul exporturilor din Rusia a constituit 345,9 miliarde de dolari (-31,1%), în anul 2016 el a constituit 287,7 miliarde (-16,8%). În 2017, exporturile au fost la nivelul de 359,8 miliarde de dolari (+25,1%), în 2018 - 452,1 miliarde (+25,6%), în 2019 — 426,3 miliarde (-5,7%). În 2020 extrem de mult au scăzut exporturile de produse energetice, cum ar fi petrolul, gazul și cărbunele (minus 36,4% sau minus 167 miliarde de dolari), se spune în studiu. De asemenea, a scăzut record cota acestor mărfuri în exportul total din țară: dacă în 2019 aceasta era de 62,1 la sută, atunci în 2020 ea a înregistrat o scădere de pînă la 49,6 la sută - minimum din 2003.

Criza de coronavirus a afectat serios și exporturile de produse chimice (minus 11,4%, pînă la 23,9 miliarde de dolari), mașini, echipamente și mijloace de transport (minus 9,5%, până la 25,1 miliarde de dolari), metale și produse din acestea (minus 7%, până la 34,9 miliarde de dolari). În același timp, au crescut dramatic exporturile de textile, produse din textile și lemn (plus 8,6%), alimente și materii prime agricole (plus 19,6%), metale prețioase și pietre prețioase (99%). În ultimele două categorii, veniturile din export au atins un maxim în întreaga perioadă disponibilă a statisticii din 2003 și au totalizat 29,6 miliarde și, respectiv, 30,4 miliarde de dolari.

Exporturile rusești în 2020 au scăzut mai puțin decît preziceau prognozele pesimiste, deoarece în a doua jumătate a anului a început restabilirea prețurilor la energie. Reducerea exportului de petrol și gaze a compensat parțial creșterea livrărilor de produse alimentare și metale prețioase în străinătate, în primul rând de aur, a explicat FinExpertiza. Experții au avertizat că rolul mărfurilor–materii prime în viitor va scădea, iar pentru Rusia, în lipsa unor transformări structurale semnificative, situația este amenințată de riscuri de stagnare pentru mai mulți ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?