Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Experții estimează că nivelul mării ar putea crește cu pînă la 30 de cm pînă în 2050

18 feb. 2022,, 19:30   Externe
2722 1

În următorii 30 de ani, nivelul mării ar putea să crească la fel de mult ca pe durata întregului secol trecut, indică un raport al unor agenţii americane, la realizarea căruia au participat inclusiv NASA şi Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA), transmite Agerpres.

Potrivit raportului nivelul mării ar urma să crească cu 25 de centimetri pînă la 30 de centimetri în medie peste nivelurile de astăzi, pînă în 2050.

„Acest raport susţine studiile anterioare şi confirmă ceea ce ştim de mult timp: nivelul mării continuă să crească într-un ritm alarmant, punînd în pericol comunitățile din întreaga lume”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

Potrivit raportului, creşterea nivelului mării „va crea o profundă schimbare în ceea ce priveşte inundaţiile produse în zona de coastă, care vor înainta pe distanţe mai mari în interiorul continentului”.

„Pînă în 2050, se preconizează că vor surveni inundaţii moderate (de obicei dăunătoare), de peste 10 ori mai des decît în prezent şi ele se pot intensifica din cauza factorilor locali”, se arată în raport.


Documentul, intitulat Scenarii globale şi regionale de creştere a nivelului mării pentru Statele Unite, reprezintă o actualizare a unui raport din 2017 şi „oferă pentru prima dată proiecţii pe termen scurt pentru următorii 30 de ani”, potrivit unui comunicat al NASA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?