Acestea reprezintă un avertisment adresat forțelor separatiste ce perturbă pacea în Strîmtoarea Taiwan și constituie măsuri necesare pentru protejarea suveranității și integrității teritoriale ale Chinei, a declarat purtătorul de cuvînt al Oficiului Consiliului de Stat pentru afaceri taiwaneze, Zhu Fenglian.
Lai Ching-Te continuă cu încăpățînare să susțină poziția sa secesionistă privind independența Taiwanului, considerînd partea continentală drept „forțe ostile externe”, instigînd la „opunerea și rezistența împotriva Chinei” și boicotînd schimburile și cooperările între cele două părți ale strîmtorii, exacerbînd astfel tensiunile din regiune. Aceste acțiuni arată clar că el este cel care „periclitează pacea” și „creează criza” din Strîmtoarea Taiwan. Partea continentală nu va tolera astfel de practici anti-pace, anti-schimburi, anti-democrație și anti-omenie și va adopta măsuri de contracarare și sancționare.
„Independența Taiwanului” sugerează posibilitatea unui război. Poporul chinez are o determinare fermă de a rezolva problema Taiwan și de a realiza unificarea țării, refuzînd să permită oricărei forțe să separe Taiwanul de China și să lase vreun spațiu pentru activitățile secesioniste în favoarea independenței Taiwanului, a adăugat Zhu Fenglian.
Pe 1 aprilie, Teatrul de Operații din Est al PLA a desfășurat flote de nave și formațiuni de avioane militare, care, împreună cu forțele echipate cu rachete convenționale și alte arme la distanță, au demarat exerciții axate pe interceptarea aeriană, asalt maritim, atac terestru, blocarea și controlul comun, pentru a testa capacitatea trupelor de a îndeplini astfel de misiuni.
Adăuga comentariu