Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Ex-președinte al Franței: Grecia trebuie să părăsească zona euro

19 feb. 2015,, 15:40   Externe
3816 1

„În acest moment, Grecia trebuie să renunțe la euro”, a declarat fostul președinte al Franței Valéry Giscard d'Éstaing într-un interviu acrodat publicației „Les Echos”.

„Aderarea Greciei la zona euro în anul 2001 a fost o greșeală evidentă. Eu am fost împotrivă și am vorbit despre aceasta. Germanii la fel erau împotrivă, însă au acceptat, deoarece alte state, în special Franța, au insistat. Grecia își poate rezolva problemele numai dacă va reveni la moneda națională, de accea acest scenariu trebuie examinat calm, la rece, în interesele Greciei”, consideră Valéry Giscard d'Éstaing.

În opinia politicianului, Grecia trebuie să-și deprecieze valuta, pentru că economia elenă nu este în stare să se restabilească și să crească cu o asemenea valută puternică ca euro. Totodată, fostul președinte francez nu exclude că după soluționarea tuturor problemelor economice Grecia va putea reveni în zona euro.

„Grecia trebuie să aibă posibilitatea să-și deprecieze valuta, în caz contrar situația ei se va înrăutăți și criza se va acutiza”, a menționat Valéry Giscard d'Éstaing.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?