Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ex-ministra Justiției din România: Pe Rizea îl așteaptă închisoarea

4 noi. 2020,, 10:19   Externe
3089 0

Ex-ministra Justiției în România, Ana Birchall, stă aproape de subiectul extrădării fostului deputat român (PSD) Cristian Rizea, care se ascundea la noi cu cetățenie moldovenească sub numele de Mihai Cristea.

„Urmează să fie adus acasă pentru a executa pedeapsa cu închisoarea... și recuperarea prejudiciului produs statului român”, scria ieri într-o postarea pe Facebook. Ana Birchall a fost cea care a solicitat extrădarea la o zi de cînd a fost numită ministru, adică pe data de 25 aprilie 2019. Extrădarea propriu-zisă are loc cu mult mai tîrziu, anul 2020, transmite realitatea.md.

„Ministerul Justiției din Republica Moldova ne-a informat atunci că Rizea avea cetățenie moldovenească și, conform Constituției Republicii Moldova, nu poate fi extrădat. Nu ne-am dat bătuți și am continuat dialogul cu autoritățile din Republica Moldova și pe data de 14 octombrie 2019, Ministerul Justiției a transmis documentele necesare pentru preluarea executării pedepsei impuse de către instanța românească numitului Rizea Cristian de către autoritățile judiciare competente ale Republicii Moldova”, a declarat Ana Birchall.

De ce durează extrădarea?


În același timp, a sesizat, comparînd cazul lui Radu Mazăre, că extrădarea lui Cristian Rizea durează: „Totuși la Mazăre a durat mai puțin de trei zile și era în Madagascar, nu la cîteva ore de mers cu mașina pînă în Chișinău!”.

Radu Mazăre, fost primar al Constanței, în cursul celui de-al patrulea mandat, cercetat într-un dosar de corupție, a fost arestat preventiv și a demisionat din funcție. Ulterior a fost eliberat din arest și pus sub control judiciar. La sfîrșitul anului 2017, avînd mai multe dosare pe rol, Radu Mazăre a fugit în Madagascar, unde a cerut azil politic. Autoritățile române, prin Interpol, au emis un mandat de căutare a acestuia, iar pe 8 mai 2019, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile malgașe. Acesta a fost extrădat și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Întorcîndu-ne la Rizea, aproape un an mai tîrziu, pe 29 septembrie 2020, după ce presa din România a scris despre faptul că ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova cu sprijinul unui consilier al președintelui Igor Dodon, Bucureștiul a fost informat că solicitarea a fost transmisă spre examinare Judecătoriei Chişinău (sediul Ciocana). Cît despre procedura de extrădare, Ministerul Justiției al României spune că nu a primit nicio informare din partea „colegilor de la Chișinău”.

„Ministerul Justiției al Republicii Moldova a informat că solicitarea formulată de Ministerul român al Justiţiei a fost transmisă spre examinare Judecătoriei Chişinău (sediul Ciocana), iar după ce aceasta va decide asupra solicitării menționate, Ministerul Justiției al Republicii Moldova va informa Ministerul Justiției al României în acest sens. Pînă la această oră nu există alte comunicări oficiale din partea Ministerului Justiției din Republica Moldova”, scrie în comunicatul Ministerului Justiției al României.

Ministerul Justiției al RM și campania electorală

Ministerul Justiției al Republicii Moldova aparent s-ar afla în campanie electorală. Ieri, ministrul Fadei Nagacevschi în Guvernul condus de premierul Ion Chicu a dat publicității un document cu date cu caracter personal în care apare semnătura fostei ministre a Justiției, Olesea Stamate, în guvernul condus de Maia Sandu, actuala candidata PAS la prezidențiale.

Este de menționat că ieri, abia după apariția în presă a mai multor informații privind reținerea lui Cristian Rizea, fost deputat român din partea PSD condamnat la 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, conform senținței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, Inspectoratul General al Poliției a confirmat reținerea acestuia de către ofițerii de investigații ai Direcției Investigații Criminale a INI al IGP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?