X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Europol avertizează: Europenii, amenințați de terorism

20 mar. 2018,, 20:03   Externe
3247 0

Avertisment de la Europol. 30.000 de persoane radicalizate ce pot reprezenta o ameninţare sînt în prezent în Europa.

Directorul instituţiei susţine că majoritatea acestor persoane nu au legătură directă cu o grupare teroristă şi s-au radicalizat pe Internet. Oficialul atrage atenţia că deşi nu se aşteaptă ca toţi aceşti fanatici să devină terorişti activi, nu trebuie ignorată posibilitatea ca ei să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi, aşa cum s-a întîmplat deja la Nisa, Berlin sau Barcelona.

Ameninţarea cea mai mare vine, însă, de la cei care au luptat în Siria sau Irak în rîndurile unor grupări jihadiste precum Stat Islamic şi au revenit acum în Europa. Europol avertizează că aceştia sînt ''foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă''.

Majoritatea sînt ''inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic'', fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat Rob Wainwright într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV.

''Este, aşadar, vorba despre o nouă formă de activitate teroristă, dificil de combătut de serviciile de securitate'', a subliniat oficialul european, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?