COVID-19 în MOLDOVA

Europa de Est ar putea deveni o alternativă la China

Europa de Est ar putea deveni o alternativă la China

Ţările Europei Centrale şi de Est sînt bine poziţionate pentru a deveni o alternativă la China pentru companiile care încearcă să-şi diversifice furnizorii de la criza sanitară, relevă un studiu realizat de Coface.

În contextul pandemiei, companiile au realizat cît de dependente sînt de China, de departe principalul furnizor mondial în multe sectoare de activitate, informează zf.ro cu referire la Le Figaro.

În loc de a-şi reloca în întregime producţia, o ipoteză „puţin probabilă“ potrivit Coface (din cauza costului forţei de muncă, disponibilităţii competenţelor sau concentraţiei materiilor prime), companiile vor încerca o diversificare.


În această perspectivă, „estimăm că Europa Centrală are o mulţime de atuuri pentru a beneficia de aceste noi strategii de diversificare“, explică Julien Marcilly, economist-şef Coface.

Atuuri tradiţionale cum ar fi un cost al forţei de muncă mai puţin ridicat, proximitatea geografică faţă de Europa de est şi un cadru juridic comun au permis regiunii să atragă în ultimii aproximativ 20 de ani un volum ridicat de investiţii străine în sectorul manufacturier, în special în industria auto.

Aici se pot adăuga „progresele realizate în ceea ce priveşte digitalizarea şi robotizarea“, dar şi „pregătirea tinerilor pentru meserii cu înaltă calificare“.

„O nouă etapă a globalizării“, delocalizarea serviciilor riscă să fie accelerată de telemuncă. Într-adevăr, pandemia a relevat faptul că „numeroase meserii pot fi făcute de acasă, ceea ce înseamnă că acestea pot fi localizate în alte părţi decît în ţările unde erau localizate iniţial“, se remarcă în studiul Coface. O situaţie care ar putea „antrena relocalizări sau delocalizări în sectoarele ingineriei, informaticii sau în serviciile legate de tehnologia informaţiei“.

Acest lucru nu se va întîmpla însă peste noapte, remarcă Julien Marcilly.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load