COVID-19 în MOLDOVA

Efremov nu și-a recunoscut vina pentru moartea lui Zaharov

Efremov nu și-a recunoscut vina pentru moartea lui Zaharov

Actorul rus Mihail Efremov a declarat în cadrul ședinței instanței că nu-și recunoaște vina pentru moartea curierului Serghei Zaharov.

Despre aceasta s-a comunicat corespondentul TASS din sala instanței Presnenski, unde miercuri a început procesul în dosarul artistului.

"Cum mă pot declara vinovat dacă nu-mi amintesc nimic", a spus Efremov.


”Noi chiar cerem instanței să ne ajute. Poate că Efremov în timpul ședinței își va aminti toate evenimentele din acea noapte", a menționat avocatul său, Elman Pașaev.

În seara zilei de 8 iunie, în Piața Smolensk de la Moscova, Efremov a ieșit cu viteză mare pe contrasens și s-a ciucnit frontal cu o dubă, al cărei șofer, un curier de 57 de ani, Serghei Zaharov, a murit în dimineața zilei următoare în spital.

În sîngele lui Efremov, după accident, în afară de o doză mare de alcool, au fost depistate și urme de substanțe narcotice, inclusiv cocaină. El a fost acuzat de încălcarea regulilor de circulație, care a dus din neatenție la moartea unui om și comisă în stare de ebrietate. Artistul riscă între 5 și 12 ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load