Beneficiile sale sînt evidente în tratarea unor boli precum sînt afecțiunile respiratorii, urinare, oboseală cronică, migrene, herpes, tulburări de deficit de atenție – hiperactivitate (ADHD), reumatism, septicemie, gripă, amigdalită.
Echinanceea este o plantă bogată în vitamina C, vitamina B, riboflavină, beta-caroten și minerale precum sînt fierul, calciu, magneziu, sodiu. De asemenea, planta are proprietăți antibacteriene, antifungice, antivirale.
sînt studii care arată că planta poate reduce șansele de apariție a unei răceli cu aproximativ 60%. Totodată, cercetările au arătat că planta poate trata bronșita, tuberculoza, infecțiile. Explicația constă în faptul că planta conține echinacozis – un antibiotic natural avînd rolul de a face celulele imunitare să fie mai eficiente pentru a ataca o gamă de virusuri, bacterii, fungi, protozoare ceea ce o face să trateze și bolile infecțioase. Unele studii spun că această plantă ar putea aduce beneficii și în tratarea cancerului.
Produsele disponibile în comerț pot fi găsite în diferite forme: rădăcini uscate, frunze uscate, tincturi, tablete, ceaiuri, capsule.
Are efect pozitiv inclusiv în tratamentul diabetului. Mai exact, un studiu publicat în revista Planta Medica a arătat că echinaceea are efecte antidiabetice și că poate regla metabolismul insulinei și glucoza din sînge. Cu toate acestea pentru a demonstra aceste lucruri încă mai este nevoie de studii în acest sens.
Iată care sînt principalele beneficii pe care le aduce organismului:
Echinaceea este benefică în reducerea incidenței și duratei răcelilor.
Studiile au arătat că un consum regulat de ceai de echinaceea încă de la primele simptome ale gripei poate reduce severitatea și durata bolii.
Este utilă în cazul durerilor de gît.
Crește imunitatea, inclusiv numărul de celule albe.
Reduce ridurile. sînt studii care susțin că cremele care conțin această plantă pot ameliora ridurile cu pînă la 14%.
Contribuie la tratarea acneei.
Avînd un efect antiinflamator, planta reușește să reducă inflamația.
Echinaceea poate combate bacteriile și paraziții.
Planta se pare că ar putea să reducă anxietatea și să amelioreze starea celor care au depresie.
Ameliorează durerea și reduce inflamația din corp.
Echinaceea poate îmbunătăți rezistența la insulină în cazul pacienților diagnosticați cu diabet zaharat.
Tratează și previne afecțiunile hepatice. sînt studii care arată că planta are ingrediente care au rol detoxifiant și poate proteja ficatul.
Combate infecțiile de tract urinar. sînt cercetări care au arătat că echinaceea contribuie la calmarea simptomelor specifice infecțiilor urinare, iar în situația în care se aplică o cremă cu echinaceea acesta ar putea reduce riscul de infecții vaginale cu pînă la 16%.
Adjuvant în leziunile cutanate. Echinaceea are proprietăți antiinflamatorii, fiind un remediu excelent pentru tratarea leziunilor cauzate în urma unui efort fizic sau sport, a accidentelor, căzăturilor, loviturilor. Echinaceea mai este folosită cu succes și în caz de tendinită.
În ciuda multiplelor beneficii pe care le aduce organismului, echinaceea trebuie să fie consumat la recomandarea medicului sau a farmacistului. Aceasta are și contraindicații. De exemplu, sînt specialiști care spun că echinaceea ar putea da reacții alergice la copiii mai mici de 12 ani. De asemenea, pacienții diagnosticați cu afecțiuni hepatice nu ar trebuie să ia suplimente pe bază de echinaceea.
Adăuga comentariu