Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4068

Dosarul privind incendiul din orașul grecesc Mati, cu o vechime de șase ani, va fi redeschis

10 mai. 22:30   Externe
2261 0

Procesul privind incendiul care a avut loc acum șase ani în orașul Mati din Grecia, va fi reluat. Curtea de apel a anulat hotărîrea judecătorească.

Douăzeci de inculpați în cazul incendiului mortal din Mati din 2018, vor compărea din nou în fața justiției, în urma unei decizii a Procuraturii din Atena. Aceasta a anulat controversata hotărîre judecătorească pronunțată la sfîrșitul lunii aprilie, prin care au fost găsiți vinovați doar cinci dintre cei 20 de inculpați - foști oficiali responsabili de salvarea cetățenilor și de stingerea incendiului. Supraviețuitorii cer să se facă dreptate, transmite euronews.

„Am știut de la început că rezultatul procesului va fi dezamăgitor”, spune Chrysa Gerakaki, o locuitoare din Mati. - Cu toate acestea, am fost foarte dezamăgiți în timpul procesului, deoarece am simțit că nu s-a făcut dreptate”.

Fiul Athenei Mutafi a murit în mare, sub ochii săi, la 23 iulie 2018. Ea s-a luptat în apă timp de șase ore pentru a-și salva fiica și a reușit. Verdictul pronunțat șase ani mai tîrziu, în aprilie, a fost pentru ea picătura care a umplut paharul.

”Mi-a fost foarte greu să depun mărturie. Trebuie să povestești totul în detaliu pentru a retrăi totul din nou. Mă luptam din nou în apa mării. Același lucru i s-a întîmplat și fiicei mele. Pentru că, în afară de fiu, am și o fiică care, din fericire, este în viață. În acel moment aveam asupra mea și povara emoțională a fiicei mele, pentru că știam cît de greu a fost”, își amintește Athena.


Martorii vor trebui acum să retrăiască din nou momentele tragice la audierea de la Curtea de Apel. Aris Cherubim și-a pierdut în incendiu mama, sora și nepoții gemeni.

''Simțim că justiția se neagă pe ea însăși, spune Aris. ''Prima instanță a greșit ceva și acum spunem că a greșit și o luăm de la capăt? Dar, da, sînt mulțumit pentru că s-a confirmat că în primul proces de judecată ceva nu a fost în regulă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?