Donatorii de sînge din Suedia primesc un SMS ori de cîte ori sîngele lor salvează viața unui om

Donatorii de sînge din Suedia primesc un SMS ori de cîte ori sîngele lor salvează viața unui om

Odată cu scăderea ratei de donare a sîngelui în toată lumea, Suedia alocă noi tehnologii pentru a ajuta la creșterea numărului de donatori, scrie The Independent. 


O nouă inițiativă a suedezilor, în care donatorilor le este trimis un SMS prin care sînt anunțați că sângele lor a fost folosit, a atras atenția publicului.


Oamenii care donează primesc un mesaj de mulțumire atunci când donează, dar primesc un al doilea mesaj atunci când sângele lor ajunge în venele altcuiva, potrivit The Independent.


„Încercăm constant să dezvoltăm metode prin care să exprimăm importanța donatorilor. Vrem să le dăm un feedback pentru efortul lor și am considerat că acesta este un mod bun de a o face”, a declarat Karolina Blom Wiberg, manager pe comunicare la Banca de sânge din Stockholm.


Inițiativa a fost foarte bine primită de public și a devenit virală pe rețelele de socializare după ce oamenii care au donat și au primit SMS-ul au povestit despre acest lucru.


„Este un sentiment incredibil să știi că ai făcut ceva bun și că poate chiar ai salvat o viață”, a scris un internaut pe Twitter. Programul a fost demarat în Stockholm acum trei ani și fost derulat gradat în mai multe zone ale țării.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load