Donald Tusk recomandă statelor-membre să accepte amînarea datei Brexitului

Donald Tusk recomandă statelor-membre să accepte amînarea datei Brexitului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a recomandat marţi liderilor statelor-membre să accepte noua amînare a datei retragerii Marii Britanii din UE, într-un mesaj pe Twitter, informează AFP şi dpa.


„Recomand liderilor celor 27 de membri ai UE să accepte solicitarea britanică pentru o nouă amînare a datei retragerii (Regatului Unit) şi propun ca aceasta să fie decisă prin procedură scrisă”, fără a fi necesară convocarea unui summit, a precizat Tusk.


Primul ministru britanic, Boris Johnson, a declarat în cursul zilei de marţi că va suspenda legislaţia privind Brexitul, după ce aleşii britanici au respins în aceeaşi zi calendarul accelerat (trei zile) pentru aprobarea acordului, pe care premierul îl propusese parlamentului spre examinare.

Timpul scurt la dispoziţie pentru examinarea acordului a urmărit să impulsioneze adoptarea legislaţiei înainte ca Marea Britanie să părăsească UE pe 31 octombrie.


Parlamentul Marii Britanii va avea miercuri şi joi dezbateri asupra discursului reginei, a anunţat preşedintele Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg, conform Reuters.


Johnson a trimis sîmbătă către Bruxelles o cerere nesemnată de amînare a datei Brexitului, document însoţit de o scrisoare semnată în care susţinea că nu doreşte o amînare ca urmare a angajamentului asumat anterior, de genul „totul sau nimic”, privind părăsirea de către Marea Britanie a blocului comunitar pînă la sfîrşitul acestei luni. 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load