X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Donald Trump și-a schimbat poziția în privința măștilor de protecție

3 iul. 2020,, 01:30   Externe
2131 0

După ce s-a opus multă vreme purtării măștilor de protecție pentru combaterea COVID, Donald Trump a declarat, miercuri, că nu ar avea “nicio problemă” să poarte una, scrie BBC. Declarația vine în contextul unei creșteri explozive a cazurilor de infecție din SUA, în special în unele state din vestul și sudul țării, transmite libertatea.ro.

“Nu aş avea nicio problemă. Dacă aş fi într-o situaţie de proximitate cu oamenii, aş face asta”, a declarat Donald Trump miercuri, la postul de televiziune Fox Business, cu privire la purtarea măștilor de protecție, într-un moment în care mai multe state americane înregistrează o creştere dramatică a numărului de cazuri de COVID-19.

Președintele a apreciat chiar că îi place cum arată cu o mască și că seamănă cu “Călărețul Singuratic”, un personaj ficțional care lupta cu răufăcătorii în Vestul Sălbatic.

“Cea mai mare parte a timpului, nu sunt însă în această situaţie”, a adăugat el.

“Sînt complet de acord cu măştile, cred că măştile sînt un lucru bun”, a mai spus Donald Trump, care s-a arătat însă sceptic cu privire la obligativitatea măștii la nivel național.


“Sînt multe locuri din ţară unde oamenii se află la mare distanţă” unii de alţii, a subliniat el.

Declarațiile președintelui vin într-un moment în care SUA au bifat un nou record de creștere a numărului de cazuri COVID, cu 52.000 într-o singură zi. SUA au acum aproape 2,7 milioane de cazuri confirmate de COVID și peste 128.000 de decese, conform cifrelor compilate de Universitatea John Hopkins.

Nu este primul republican care a început să se pronunțe, cu întîrziere, pentru purtarea măștii. Vicepreședintele Mike Pence a susținut același lucru în urmă cu cîteva zile. Un apel pentru purtarea mășrilor a lansat și liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell.

Pînă de curînd, Trump nu a fost un adept al purtării măștilor, ba dimpotrivă. Când Centrul pentru Controlul Bolilor a recomandat, în aprilie, purtarea măștilor, președintele a spus că nu va urma această recomandare.

“Nu cred că o voi face. Să port o mască atunci cînd primesc președinți, premieri, dictatori, regi, regine – pur și simplu nu mă văd făcînd asta”, a spus el atunci.

Apoi, președintele a a început chiar să politizeze această practică. Luna trecută, spre exemplu, a declarat pentru Wall Street Journal că unii oameni poartă mască doar ca o declarație politică împotriva lui.

Iar în luna mai, în timpul unei vizite la o fabrică din Michigan, le-a spus reporterilor că și-a scos masca înainte de a ajunge în fața camerelor deoarece nu voia să le dea satisfacția de a-l vedea purtând una.

Conflicte recurente pe tema măștilor

Un sondaj ABC News/Ipsos a aflat săptămîna trecută că 89% dintre americani ar purta o mască în public, o creștere cu 20% față de luna aprilie, un semn al îngrijorării privind creșterea epidemiei.

Dar destui americani sunt hotărâți să nu poarte așa ceva nici măcar în spațiile închise, nici măcar atunci când sunt obligați de regulile impuse de magazine, spre exemplu.

Numeroase clipuri cu clienți nemulțumiți, care țipă la angajații supermarketurilor deoarece li se cere să își pună masca, au circulat în ultimele săptămîni pe rețelele sociale.

Potrivit New York Times, unii manageri de magazine au început să își instruiască angajații în mod special, pentru a-i ajuta să medieze pașnic conflictele pornite de clienții care nu vor să poarte măști. Iar unii patroni au preferat pur și simplu să își închidă temporar afacerile, pentru că nu mai făceau față scandalurilor.

Hugos Tacos, care are două localuri în zona orașului Los Angeles, și-a închis porțile la doar o săptămînă după ce guvernatorul Californiei a impus purtarea obligatorie a măștilor în public.

Directorul executiv Bill Kohne a precizat că angajații erau “epuizați de conflictele constante pe care le aveau cu oaspeții care refuzau să poarte măști”.

Într-unul din cazuri, un manager a raportat nu mai puțin de cinci incidente izbucnite din cauza măștilor, într-o singură oră. Potrivit directorului, angajații au fost ținta unui limbaj rasist, iar conducerea a început să se teamă pentru siguranța lor.

Trump reiterează: Virusul va dispărea

Oricum, în ciuda problemelor cu care se confruntă SUA în acest moment, Trump și-a declarat încă o dată optimismul.

“Cred că vom rezolva cu bine problema coronavirusului, cred că la un moment dat oarecum va dispărea”, a mai spus Donald Trump. “Sper”, a adăugat el.

Întrebat din nou de jurnalistul postului dacă el chiar crede că virsul va dispărea, liderul de la Casa Albă a răspuns afirmativ.

“Da, cred asta. La un moment dat. Şi mai cred că vom avea un vaccin în curând”, a insistat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?