X 
Transnistria stiri: 1892

Doi foști președinți cer eliberarea din închisoare a lui Nicolas Sarkozy

5 noi. 15:15   Externe
3478 0

Doi foști președinți bulgari, Petar Stoyanov și Georgi Pirvanov, precum și o serie de foști miniștri ai țării și-au exprimat disponibilitatea de a solicita autorităților franceze eliberarea din închisoare a lui Nicolas Sarkozy.

Foștii oficiali bulgari au decis să-și exprime sprijinul pentru Sarkozy în semn de recunoștință pentru eforturile sale, care au dus la eliberarea asistentelor medicale bulgare din Libia în 2007.

„În această vară am marcat 18 ani de la salvarea medicilor bulgari și ne amintim cu recunoștință ceea ce a făcut președintele francez Nicolas Sarkozy, mai ales în acest moment dificil pentru el. Sîntem gata să-i întindem o mînă de ajutor”, a declarat Stoianov, care a fost președinte al Bulgariei în perioada 1997-2002, relatează Noi.md, citînd eurointegration.

Succesorul său în această funcție în perioada 2002-2012, Georgi Pirvanov, și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a ajuta, semnînd o scrisoare specială sau o petiție în apărarea lui Sarkozy.

El a spus că această scrisoare poate fi semnată și de trei foști miniștri de Externe și foști miniștri ai Justiției din Bulgaria – „în general, toți cei care au fost implicați în cazul din Libia”.


Reamintim că, de la sfîrșitul lunii octombrie, Nicolas Sarkozy este deținut în închisoarea pariziană „La Santé” după ce a fost condamnat în cazul finanțării campaniei sale prezidențiale din 2007 de către Libia.

4
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий