COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 937 115   INFECTAȚI 363 110(+659)   TRATAȚI 348 276      DECESE 9141(+22)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3016

Divorțurile celebrităților în anul 2020

16 dec. 2020,, 23:00   În lume
3840 1

Pentru multe celebrități, 2020 n-a fost chiar de bun augur în plan personal. Și, ca o premieră, de vină nu a fost pandemia. Despărțirile și divorțurile au adus multe cupluri în atenția presei mondene, transmite stirileprotv.ro.

De la vedete din noua generație precum Miley Cyrus sau Demi Lovato până, la veterani ai showbiz-ului, numeroase staruri au ales să meargă în acest an pe drumuri separate.

Megan Fox și Brian Austin Green anunțau la începutul anului că divorțează după 16 ani de relație. E drept că cei doi au avut o relaţie tumultuoasă, marcată de suișuri și coborîșuri, dar Brian le-a spus adesea apropiaților că nu și-ar fi dorit divorțul, pentru că Megan ar fi “dragostea vieții lui”.

Frumoșii Hollywood-ului au împreună trei băieți, iar procesul de separare încă nu e finalizat. Cei doi încă se luptă pentru custodia copiilor.

Actrița Olivia Wilde și partenerul ei, Jason Sudeikis, și-au spus și ei “adio” după 7 ani de la logodnă. Despărțirea a fost una amiabilă, iar cei doi vor continua să își crească împreună cei doi copii.


În vară, “călărețul singuratic” (asa s-a numit un film celebru in care a jucat) Armie Hammer și soția sa, Elizabeth Chambers Hammer, au hotărât să divorțeze după zece ani de căsnicie. Și-au motivat gestul prin “diferențe ireconciliabile”.

Tot un deceniu au împărțit și bune și rele Miley Cyrus și Liam Hemsworth. Dar, după numai 8 luni de mariaj, au ales să meargă pe drumuri separate.

La începutul toamnei, o altă cântăreață, Cardi B mergea la tribunal pentru a depune actele de divorț. Motivul? Infidelitatea repetată a soțului ei. Totuși, recent au început să apară din nou poze împreună cu cei doi, semn că ar exista totuși o șansă de împăcare.

În schimb, lucrurile stau cu totul altfel pentru Demi Lovato și iubitul ei, Max. Cei doi s-au despărțit după numai două luni de logodnă, chiar dacă artista primise un inel cu diamant care valora aproximativ un milion de euro.

O separare cu totul neașteptată a fost între rapperul Dr. Dre și soția lui, Nicole Young. După 24 de ani de mariaj, Nicole a spus că n-a mai suportat să fie “controlată” de celebrul cîntăreț. În plus, a susținut că acesta a avut mai multe derapaje în timpul căsniciei.

Dr. Dre are o avere estimată de Forbes la 1 miliard de dolari, iar fosta lui parteneră i-a cerut în instanță aproape 2 milioane de dolari pe lună, drept suport financiar “temporar” în urma despărțirii.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X