X 

Directorul AIEA se va deplasa în Rusia pentru discuţii asupra centralei nucleare Zaporojie

22 iun. 16:30   Război în Ucraina
2082 0

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, intenţionează să se deplaseze vinerea aceasta în Rusia, pentru discuţii asupra centralei nucleare ucrainene Zaporojie, care se află în prezent sub controlul trupelor ruse.

O întrevedere între Grossi şi Aleksei Lihaciov, şeful agenţiei ruse pentru energie atomică Rosatom, ar urma să aibă loc în regiunea Kaliningrad de la Marea Baltică, a anunţat joi ministrul-adjunct al afacerilor externe rus Serghei Riabkov, noteaza Noi.md cu referire la agerpres.

Regiunea Kaliningrad este o exclavă a Federaţiei Ruse, situată între Polonia, Lituania şi Marea Baltică.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică nu a confirmat deocamdată întrevederea.

Rafael Grossi a întreprins săptămîna trecută o vizită la centrala nucleară din regiunea intens disputată Zaporojie, după distrugerea barajului Kahovka de pe Nipru. Grossi a descris situaţia de acolo ca fiind una gravă, dar stabilă.

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, primeşte apă pentru răcirea reactoarelor sale din rezervorul barajului de la Kahovka, care a secat după distrugerea barajului.

Apa este necesară pentru a răci cele şase reactoare ale centralei şi deşeurile nucleare. AIEA susţine că există încă rezerve de apă în iazurile de răcire ale centralei, rezerve suficiente pentru cîteva luni.

Cu toate acestea, AIEA şi alte organizaţii sînt îngrijorate în legătură cu siguranţa şi sustenabilitatea acestei soluţii provizorii, în condiţiile războiului.

Zona centralei a fost de mai multe ori lovită de obuze, atacuri pentru care trupele ruse şi cele ucrainene s-au acuzat reciproc. Centrala a fost astfel deconectată repetat de la sursele externe de alimentare cu energie electrică, surse care sînt foarte importante pentru răcirea reactoarelor, situaţii rezolvate punctual prin pornirea generatoarelor diesel.

0
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați activitatea Serviciului 112, mai ales, în contextul intemperiilor?