Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Descoperire uimitoare în Egipt. Ce au găsit arheologii

13 feb. 2020,, 22:58   Externe
2796 0

O misiune arheologică egipteană a descoperit 83 de morminte faraonice în delta din guvernoratul Dakahlia, a anunţat Ministerul pentru Antichităţi din Egipt, citat de Xinhua.

''Mormintele descoperite în zona Om al-Khilgan din Dakahlia datează din 4.000 î.Hr., (perioadă) cunoscută drept civilizaţia Egiptului de Jos'', a declarat Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt. El a adăugat că mormintele care au formă ovală conţineau mobilier funerar şi sarcofage din lut.

Waziri a subliniat că această descoperirea este ''semnificativă din punct de vedere istoric deoarece indică faptul că această regiune a fost foarte populară, iar situl include totodată sarcofage rare din lut''.

Se estimează că şi alte morminte vor fi descoperite în aceeaşi zonă, a precizat Waziri.

Printre obiectele funerare găsite se numără vase mici din lut de diferite forme şi cîteva scoici, a spus Ayman Ashmawy, director în cadrul Ministerului pentru Antichităţi.

În morminte au fost descoperite de asemenea unelte pentru machiaj, în special vase pentru culoarea folosită la conturarea ochilor, dar şi bijuterii, a adăugat Ashmawy.

Egiptul a fost martor la numeroase descoperiri arheologice importante în 2019, realizate în diferite regiuni ale ţării, precum morminte faraonice, statui, sarcofage şi mumii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?