Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Descoperire cosmică: aceasta e cea mai veche stea din Univers

8 noi. 2018,, 02:32   Externe
2764 0

În mod normal, stelele care s-au format după Big Bang sînt undeva foarte departe în Univers. Însă astronomii au descoperit o stea de 13,5 miliarde de ani chiar în galaxia noastră, în Calea Lactee.

Steaua se numește 2MASS J18082002–5104378 B și se numără printre cele mai bătrîne stele din Univers. Cercetătorii și-au dat seama de vîrsta acestei stele după conținutul de metal din ea. La început, în Univers nu erau prea multe metale.

Ele se formau în inima primelor stele, care – atunci cînd mureau – eliberau tot acel metal în spațiu, unde alte stele îl captau cînd începeau să se formeze. Astfel, generațiile noi de stele au început să fie din ce în ce mai bogate în metale. Însă 2MASS J18082002–5104378 B are cel mai mic nivel de metale din orice stea descoperită pînă acum de oameni.

Steaua aceasta bătrînă este foarte mică, avînd doar 10% din masa Soarelui. „Nu am descoperit niciodată o stea cu o masă atît de mică și care să fi făcut atît de puține grame de metale”, a explicat astrofizicianul Andrew Casey, de la Universitatea Monash din Australia.

„Descoperirea nee spune că primele stele din Univers nu trebuie să ie neapărat stele masive care au murit cu mult timp în urmă. Aceste stele antice s-ar putea forma din cantități foarte mici de material, ceea ce înseamnă că unele din relicvele de după Big Bang încă există și astăzi”.


Motivul pentru care cercetătorii au descoperit această stea abia acum, deși se afla în galaxia noastră în tot acest timp, este că lumina ei este extrem de slabă. Astronomii au observat-o în timp ce studiau altă stea.

Descoperirea ei schimbă ceea ce credeau aceștia înainte – anume că stelelebătrîne sînt mari, departe de tot de galaxia noastră și, cel mai probabil, moarte. Tocmai de aceea, cercetătorii cred că multe alte stele precum 2MASS J18082002–5104378 B – bătrîne, mici și slabe – ar putea fi mai apropiate de noi decît am crede.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?