Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut această declarație în timpul discursului său la Forumul de securitate de la Varșovia, transmite RBC-Ucraina, cu referire la The Guardian.
Jurnaliștii l-au întrebat pe președintele Ucrainei dacă este dispus să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt războiului. În răspunsul său, el a repetat că granițele Ucrainei sînt stabilite de constituția sa.
„Rusia nu va stabili noi granițe în Ucraina”, a declarat Volodimir Zelenski.
El a adăugat, de asemenea, că este deschis pentru negocieri „diplomatice”. Potrivit lui, în prezent, principala armă de care are nevoie Ucraina este „unitatea” și avertizează asupra încercărilor de a diviza Europa.Pe 23 septembrie, președintele SUA, Donald Trump, după întîlnirea cu Volodimir Zelenski, a scris că Ucraina își poate recupera toate teritoriile. Și, în opinia lui, chiar „poate merge puțin mai departe”.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a subliniat că orice declarații și calcule privind revenirea Ucrainei la granițele din 2022 sînt o „orbire politică”.
Anterior, Volodimir Zelenski a declarat clar că problema „schimbului de teritorii” va fi discutată în cadrul unei întîlniri bilaterale cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Adăuga comentariu