X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Daunele suferite la infrastructura rutieră după furtunile din Germania, estimate la 2 miliarde de euro

21 iul. 2021,, 03:00   Externe
2015 0

Daunele suferite la infrastructura rutieră ca urmare a furtunilor şi inundaţiilor care au avut loc în vestul Germaniei au fost estimate la circa 2 miliarde de euro, potrivit tabloidului german Bild, care citează date prezentate de guvern.

Doar repararea distrugerilor la calea ferată şi în gări ar costa circa 1,3 miliarde de euro, potrivit calculelor făcute de Ministerul Transporturilor, citate de Bild. La această sumă ar urma să se adauge contravaloarea pagubelor provocate la autostrăzi, poduri, turnuri de comunicaţie, stîlpi de electricitate şi conducte de gaz.


Consiliul de Miniştri va discuta miercuri suma care va fi acordată, sub formă de prim ajutor direct de urgenţă pentru sinistraţi, şi pe care ministrul finanţelor Olaf Scholz a estimat-o la circa 300 de milioane de euro.

Cancelarul Angela Merkel, care a vizitat duminică regiunea împreună cu preşedinta landului Renania-Palatinat, social-democrata Malu Dreyer, va vizita marţi altă localitate afectată în landul Renania de Nord-Westfalia. Aici se va întîlni cu premierul regional Armin Laschet, potenţialul succesor al Angelei Merkel în funcţia de cancelar federal la alegerile generale din septembrie, extrem de criticat pentru modul în care a gestionat această criză.


Deocamdată, nu există o evaluare a sumei totale la care se va ridica ajutorul pentru reconstrucţie, cu toate că atît Scholz, cît şi ministrul de interne Horst Seehofer au declarat că este vorba de cîteva miliarde de euro.

Inundaţiile devastatoare din aceste zile au afectat în principal landurile din vest deja menţionate, Renania de Nord-Westfalia şi Renania-Palatinat. S-au produs inundaţii şi în Saxonia (est) şi Bavaria (sud), dar de proporţii mult mai reduse. În vestul ţării, un bilanţ valabil pentru ziua de luni făcea referire la 163 de morţi şi 749 de răniţi, însă sute de persoane sînt în continuare date dispărute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?