X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cum epidemia de coronavirus distruge UE și Zona Euro

18 mar. 2020,, 18:15   Externe
3724 1

La ce ar trebui să se aștepte Republica Moldova.

Coronavirusul COVID-19, care a migrat din China în Europa, va ucide mulți europeni, iar în același timp ar putea ucide și Uniunea Europeană, construită pe ideea Comunității Europene.

Despre aceasta a scris extpertul Doug Bandow într-un articol pentru Național Interest.

El menționează că vechiul continent este sufocat de infecția de coronavirus COVID-19, iar pandemia a pătruns cu încredere în Italia și Spania. Alte națiuni așteaptă izbucnirea infecției, sperînd să oprească răspîndirea acesteia.

În numele solidarității, Italia s-a adresat vecinilor săi pentru ajutor în combaterea epidemiei de coronavirus, care amenință să distrugă sistemul său de sănătate, deoarece, din cauza lipsei de locuri în reanimare, medicii au primit ordin "să se concentreze pe asigurarea reanimării pacienților cu cele mai mari șanse de succes în urma terapiei", iar cei care au cele mai mari șanse de a muri de coronavirus, au fost lăsați... să moară.

Dar italienii au descoperit cu regret că nimeni nu le-a propus nimic. Austria și-a închis granițele pentru locuitorii Italiei, care nu au putut confirma că nu sînt bolnavi. Germania a interzis exportul de mijloacelor de protecție, cum ar fi măștile medicale. Compania 3M a menționat această interdicție, explicînd de ce nu își poate livra produsele în Italia.


Potrivit experților, o lungă perioadă de timp Italia a fost o "verigă slabă" din punct de vedere economic în Uniunea Europeană și Zona euro. În același timp, dacă Italia va ieși pe neașteptate din zona euro, acest lucru va provoca un faliment bancar pe întregul continentul.

Experții menționează că toate acestea au fost previzibile, deoarece la început UE a fost creată ca un instrument pentru cooperarea economică dintre Germania și Franța. După aceea, ea s-a transformat într-o" piață comună", într-o zonă extinsă de Liber Schimb. A fost o colaborare prudentă care nu a amenințat suveranitatea niciunui stat-membru.

Acum, țările europene renunță la solidaritate în fața epidemiei de coronavirus. Italia a rămas singură, la fel ca fiecare membru al Uniunii Europene.
Potrivit experților, mînia cauzată de tăcerea ca răspuns la apelurile de ajutor cel mai probabil va rămîne și după victoria asupra coronavirusului. Virusul în sine nu va distruge UE. Dar nimeni nu va fi surprins dacă acesta va fi urmat de o nouă criză financiară în zona euro.

Experții indică faptul că crizele mereu duc la consecințe neintenționate. Una dintre consecințele-cheie ale epidemiei de coronavirus ar putea fi slăbirea substanțială a conducerii centrale a UE. Și dacă cineva dintre europeni încă mai credea că țările UE pot spera la ajutor reciproc, atunci această iluzie tocmai s-a risipit definitiv.

În situația actuală, analiștii moldoveni deja propun autorităților să se gîndească la modul în care Moldova va primi fluxul mare de compatrioți de peste hotare, după ce epidemia de coronavirus va scădea.

Ei remarcă faptul că, desigur, nu toată lumea va începe să se întoarcă acasă masiv din Italia și din alte țări, cele mai afectate de epidemia coronavirusului, dar vor încerca să se mute în țări mai prospere, în cazul în care acestea nu le vor închide posibilitatea de a intra.

Cu toate acestea, cu siguranță, foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova, care nu au reușit să "prindă adînc rădăcini" în străinătate, să se legalizeze total, să cumpere o casa, să aibă un serviciu oficial stabil, se vor întoarce acasă, și visul roz al Moldovei privind reîntregirea familiilor, întoarcerea muncitorilor calificați, de care avea atît de mult nevoie economia moldovenească, aproape că se va împlini.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?