Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cum ajung paiele din plastic un pericol și de ce vor fi interzise

1 iul. 2023,, 21:02   Externe
4536 1

Paiele din plastic pe care le folosești să-ți savurezi sucul au ajuns un pericol pentru tine și mediul înconjurător, așa că ar putea fi interzise (cumva).

În 2015, un clip video publicat pe YouTube în care apăreau niște tineri care încercau să scoată un pai de plastic din nara unei țestoase marine a făcut înconjurul lumii și a dat un semnal de alarmă cu privire la pericolul presupus de aceste bucăți de plasticaproape inutile.

Dar, problema nu e paiului în sine că e din plastic, ci a faptului că sînt de unică folosință, iar apoi sînt aruncate la întîmplare. Dar, chiar și cînd le arunci unde trebuie, tot ajung în natură.

La scurt timp după ce clipul a devenit viral, cîteva companii gigant au declarat că vor lua măsuri pentru eliminarea riscurilor. Starbucks a anunțat atunci că, pînă în 2020, va elimina complet paiele din plastic. Măsuri similare au anunțat că vor lua și McDonnald’s din Marea Britanie, American Airlines și hotelurile Marriott.

Cei de la Starbucks spun că paiele ajung în natură din cauză că acestea sînt prea subțiri și prea ușoare pentru a fi captate de sistemele mecanice ale mașinilor de reciclare. Cum paiele nu intră nici măcar în sistemele respective, ele mai sînt aruncate și la coșul de gunoi, de unde, într-un final, ajung la gropile de gunoi, cele mai poluate și mai poluante locuri de pe planetă.


De multe ori, paiele din plastic mai sînt aruncate și pe plaje. De fapt, sînt locurile unde găsești cel mai frecvent paie, pentru că lumea bea cantități imense de răcoritoare și, din comoditate, preferă să le savureze cu paiul, după care le aruncă pe jos. Valurile le adună și așa ajung în largul mărilor și oceanelor.

În 2017, mai multe echipe de la un ONG care se ocupă de conservarea oceanelor și care curăță periodic plajele de deșeuri, au adunat nu mai puțin de 643.000 de paie din plastic din diverse colțuri ale lumii.

Ca să limiteze numărul enorm de paie, Starbucks a ales să le înlocuiască, așa că nu mai primești pai, ci un capac special care-ți permite să consumi băutura la fel de ușor. Dar, tot există o problemă: Starbucks folosește o cantitate enormă de plastic pentru producerea acelor capace. Adică înlocuiești un plastic cu altul. Ce-i drept, capacele sînt din polipropilenă și sînt reciclabile, dar tot e nevoie de mult plastic.

Paiele în sine, ocupă un procent mic din totalul cantitîții de plastic produs la nivel mondial. De ce sînt ele, totuși, atît de periculoase pentru sănătatea ta și a celorlalte viețuitoare?

Studiile au arătat că toate ambalajele din plastic care ajung în mare, încep să fie rupte în bucăți de acțiunea valurilor. Subinfluența apei sărate și a soarelui, acele bucățele încep să-și modifice compoziția chimică și se transformă în așa-numitul microplastic, o substanță aproape lichidă și aproape insesizabilă cu ochiul liber.

Este poluare în stare „pură”, care este apoi ingerată de pești, mici și mari, și care ajung apoi pe farfuria ta. Și, deși ți se pare că au un gust formidabil, carnea este infestată cu o substanță cancerigenă. Și uite așa, dintr-o dată, peștele oceanic nu mai e atît de sănătos pentru organism precum ai crede (iar asta e valabil pentru înfiorător de multe alte alimente).

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?