Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cum a ajuns o tînără de 16 ani să fie nominalizată la Premiul Nobel

15 mar. 2019,, 20:00   Externe
2806 0

Încălzirea globală scoate astăzi în stradă sute de mii de oameni din peste o sută de ţări.

În toată lumea au loc marşuri pentru climă, în timpul cărora oamenii cer măsuri pentru limitarea efectelor încălzirii globale. Imaginea mişcării a devenit o adolescentă de 16 ani din Suedia, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace.

Se numeşte Greta Thunberg şi este fondatoarea mișcării protestelor studenților pentru climă. A impresionat pe toată lumea prin discursurile sale pasionale, în special cel de anul trecut, de la Forumul din Davos.

Greta Thunberg, activistă de mediu: „Mă numesc Greta Thunberg, am 15 ani şi sînt din Suedia. Vă vorbesc în numele (mişcării, n.r.) Climate Justice Now! Mulţi oameni cred că Suedia este o ţară mică şi acţiunile ei nu contează, dar eu am învăţat că nu eşti niciodată prea mic ca să schimbi lucurile şi dacă cîţiva copii pot ajunge pe prima pagină a ziarelor doar pentru că nu au mers la şcoală, imaginaţi-vă ce am putea face împreună dacă ne-am dori cu adevărat. Dar pentru a face asta trebuie să vorbim sincer, indiferent cît de inconfortabil ar fi.

Tu vorbeşti de o creştere eternă a economiei verzi doar pentru că eşti prea speriat să nu fii popular. Tu vorbeşti despre un viitor bazat pe aceleaşi idei proaste care ne-au adus în această situaţie, cînd singura soluţie ar fi să tragem frîna de urgenţă. Nu eşti suficient de matur pentru a spune lucrurilor pe nume. Chiar şi această povară o laşi pe umerii noştri, ai copiilor.


Dar mie nu îmi pasă dacă nu sînt populară. Mie îmi pasă de justiţia climatică şi planete vii. Civilizaţia noastră este sacrificată în interesul unui număr mic de oameni care continuă să cîştige sume imense de bani. Biosfera noastră este sacrificată pentru ca oamenii bogaţi din ţări ca a mea să poată trăi în lux. Suferinţa celor mulţi plăteşte pentru luxul celor puţini. Anul 2078 voi sărbători împlinirea a 75 de ani. Dacă voi avea copii, poate ei vor petrece acea zi cu mine, poate mă vor întreba de tine. Poate mă vor întreba de ce nu ai făcut nimic cît încă mai era timp.

Spui că îţi iubeşti copiii mai presus de toate şi, cu toate astea, le furi viitorul chiar din faţa ochilor. Pînă cînd nu vei începe să te concentrezi pe ceea ce trebuie făcut şi nu pe ceea ce este posibil din punct de vedere politic, nu avem nicio speranţă. Nu putem rezolva o criză dacă nu realizăm că există o criză. Trebuie să ţinem combustibilii fosili în subteran şi trebuie să ne concentrăm pe capitalurile proprii. Şi dacă este imposibil să găsim soluţii în sistemul nostru, atunci poate ar trebui să îl schimbăm cu totul.

Nu am venit aici pentru a-i implora pe liderii noştri să le pese. Ne-aţi ignorat în trecut şi o veţi face din nou. Aţi rămas fără scuze şi noi am rămas fără timp. Am venit aici pentru a vă spune că a venit vremea schimbării, fie că vă place sau nu. Puterea adevărată aparţine oamenilor. Vă mulţumesc!”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?