COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Craterul "Poarta Iadului" din Siberia se măreşte într-un ritm alarmant

Craterul "Poarta Iadului" din Siberia se măreşte într-un ritm alarmant

Temperaturile din regiunea arctică din Siberia au crescut până la o medie record, pe fondul unui val de căldură care alimentează unele dintre cele mai grave incendii de vegetaţie din această zonă. Efectele schimbărilor climatice au dus la o creștere alarmantă a craterului Batagai, cunoscut drept și "Poarta Iadului", acesta atingînd un diametru de aproape 1 kilometru, transmite publika.md.

Cunoscut localnicilor drept „Poarta Iadului”, craterul Batagai s-a extins cu aproximativ 10 metri pe an, pe măsură ce temperaturile record au dezghețat permafrostul, în care se află 1.500 de miliarde de tone de dioxid de carbon, aproape dublu față de cît se găsește acum în atmosferă. Cercetătorul Frank Guenther din cadrul Universității din Potsdam, a explicat că începînd cu 2016, această rată de extindere a crescut pînă la 14 metri pe an.

Oamenii de ştiinţă prognozează temperaturi record în Siberia - unde valorile au ajuns la 38 de grade Celsius luna trecută, potrivit înregistrărilor meteorologice , care vor continua să alimenteze incendii de vegetaţie şi să ducă la degajarea unei cantităţi mai mari de emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă.


Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma incendiilor de vegetaţie din regiune luna trecută au fost estimate la 59 megatone, comparativ cu 53 megatone anul trecut, potrivit UE.

Copernicus, programul Uniunii Europene pentru monitorizarea mediului, a precizat că temperaturile în Siberia Arctică au crescut în medie pe parcursul lunii iunie cu peste 5 grade Celsius în comparaţie cu valorile normale.

''Ceea ce este îngrijorător este faptul că Arctica se încălzeşte mai repede decît restul lumii", a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului pentru Schimbări Climatice din cadrul Copernicus.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load