Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

COVID-19: La Moscova au început programările pentru vaccinare

4 dec. 2020,, 09:32   Externe
4133 0

În capitala Federației Ruse au început programările electronice pentru vaccinarea împotriva coronavirusului. Deocamdată, de imunizare pot beneficia doar angajații din domeniul sănătății, din educație, precum și reprezentanții serviciilor sociale, scrie RBC.

Imunizarea se realizează cu preparatul „Sputnik V”, elaborat de Centrul de cercetări „H.F. Gamalei”. Punctele de vaccinare vor fi deschise din 5 decembrie. La Moscova vor fi amplasate 70 astfel de locuri, transmite newsmaker.md.

Autoritățile ruse au precizat că, în următoarele săptămîni, numărul categoriilor sociale care pot beneficia de vaccinare se va fi extins, pentru ca, în final, preparatul să fie accesibil tuturor locuitorilor.

Imunizarea se realizează în două etape. Beneficiarii trebuie să se vaccineze doar pentru prima oară, următoarea se face în mod automat. Potrivit medicilor, procedura durează circa o oră.

Cei care se vor vaccina împotriva noului coronavirus vor primi un prospect care include posibilele efecte adverse. Potrivit informațiilor oficiale, circa 5,7% dintre cei care se vaccinează pot suferi se simptome precum durere musculară, febră, dureri de cap sau frisoane.


Contraindicații pentru imunizare au persoanele mai tinere de 18 ani și mai vîrstnice de 60, cele care suferă de boli cronice. Cu 30 de zile înainte de procedură sînt interzise alte vaccinuri. Mai mult, pacienții trebuie să fie sănătoși și să nu fi suferit în ultimele două săptămîni înainte de imunizare de viroze. De vaccinare nu pot beneficia gravidele sau mamele care alăptează, precum și voluntarii care participă la studii pentru testarea vaccinului.

Președintele Vladimir Putin a dispus ca, începînd cu săptămîna viitoare, să înceapă vaccinarea în masă a populației. Vicepremierul rus Tatiana Golikova a menționat că imunizarea contra coronavirusului este gratuită și nu este obligatorie.

Potrivit bilanțului oficial, în Rusia au fost testați pozitiv cu COVID-19 circa 2,37 mln de oameni. Cei mai mulți infectați au fost depistați la Moscova – peste 625 de mii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?