Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Coronavirus: Undă verde pentru evenimente culturale în Austria

26 mai. 2020,, 23:01   Externe
2227 0

Sectorul culturii se va reactiva în Austria începînd din 29 mai prin reluarea unor evenimente culturale precum prestigiosul Festival de la Salzburg, în paralel însă cu diferite măsuri împotriva contagierii cu COVID-19.

"Azi încercăm să facem un mare pas în cultură", se redeschide astfel "o perspectivă foarte importantă pentru noi", a declarat luni ministrul austriac al Sănătăţii, Rudolf Anschober, prezentînd următoarea etapă de relaxare a restricţiilor impuse în timpul pandemiei, transmite agerpres.ro.

Evenimentele culturale vor fi reluate începînd de vineri, cu limitarea numărului de spectatori, care va creşte progresiv de la o sută la o mie de persoane în spaţii închise, dar şi cu adoptarea unui regim mai permisiv în ar liber.

"Cînd vor fi depăşite o sută de persoane, cultura va putea fi consumată exclusiv aşezaţi", a spus ministrul, care a precizat că menţinerea acestor măsuri va depinde dacă numărul de contagieri rămîne scăzut.

Dacă se va atinge acest obiectiv, în iulie evenimentele în spaţii închise vor putea avea 250 de spectatori (500 în aer liber) şi, în funcţie de avizul autorităţilor locale, numărul spectatorilor va creşte la 750 (1.250 în aer iber).


Organizatorii trebuie să prezinte în prealabil "un plan de siguranţă" cu măsuri de igienă pentru a limita riscul de răspîndire a virusului.

Distanţarea fizică la teatru va fi suficientă, dacă fiecare persoană va avea în dreptul său un loc liber, pe principiul "tablei de şah".

Însă organizatorii pot opta pentru măsura ca spectactorii să aibă gura şi nasul acoperite de o mască de protecţie.

În cazul în care există grupuri de patru persoane care locuiesc în aceeaşi casă, atunci ei se pot aşeza împreună fără distanţare.

Actuala etapă de relaxare, cea de-a patra, vizează şi redeschiderea hotelurilor, piscinelor, iar de vineri şi a locurilor de agrement precum parcurile de distracţii.

Potrivit ministrului, unda verde a fost posibilă datorită scăderii numărului de contagieri, care a determinat în primele etape redeschiderea progresivă a magazinelor, muzeelor, bibliotecilor şi şcolilor.

Austria a înregistrat pînă acum 16.459 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 15.138 s-au recuperat iar 641 au decedat, în timp ce alte 139 de persoane sînt în continuare spitalizate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?