Potrivit datelor Poliției Federale Germane, între 8 mai și sfîrșitul lunii octombrie au fost înregistrate 25.318 cazuri de tentative de intrare neautorizată în țară. Majoritatea imigranților ilegali au fost trimiși înapoi sau deportați la frontieră.
Dintre cei cărora li s-a refuzat intrarea în Germania, aproximativ 1.000 de persoane proveneau din țări pe care Berlinul le clasifică ca fiind sigure, motiv pentru care nu li s-a permis să solicite azil. Alte 909 persoane au primit interdicție de reintrare în Germania, informează Noi.md, citînd eurointegration.În plus, forțele de ordine germane au reținut 868 de contrabandiști și 4.589 de persoane pentru care fuseseră emise mandate de arestare.
Odată cu începerea activității noului guvern german, ministrul de Interne a dispus intensificarea controalelor la frontieră și respingerea la frontieră a solicitanților de azil, dacă aceștia au depus deja cereri de azil în altă țară din UE.
S-a comunicat că numărul cererilor inițiale de azil în Germania a scăzut în octombrie cu aproximativ 55% față de aceeași lună a anului trecut.
Adăuga comentariu