X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Comisia Electorală din Rusia a devenit ținta unui atac cibernetic

18 mar. 2018,, 15:02   Externe
2712 3

Secretara Comisiei Electorale Centrale a Rusiei, Maia Grishina, a declarat că această instituție a fost atacată cibernetic, ținta fiind centrul de informații.

Potrivit Russia Today, ea a precizat că este vorba despre un atac de tip DDoS, lansat din 15 ţări.

”Înregistrăm ceea ce este de fapt un atac cibernetic asupra centrului nostru de informaţii”, a spus ea.

“La 18 martie, noi am respins un atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service, blocarea distribuită a serviciului) între orele 02:00 şi 05:00. Vîrful a survenit la 02:20, ora Moscovei. Sursele acestui atac au fost localizate în 15 ţări”, a adăugat şi preşedinta comisiei, Ella Pamfilova, citată de agenţia de presă oficială rus TASS, potrivit Agerpres, care citează RTL.

Un atac de tip DDoS urmăreşte să facă serverele indisponibile, trimiţînd o multitudine de cereri. În ultimele zile, mass-media din Rusia au fost, de asemenea, afectate de mai multe atacuri cibernetice, precum şi diverse site-uri ruseşti, conform RTL.

În jurul orei 14:00, ora Moscovei, aproape 35% dintre alegători din Rusia au votat în alegerile prezidenţiale, a declarat duminică şeful adjunct al Comisiei Electorale Centrale, Nikolai Bulaev, citat de Interfax.

Potrivit Comisiei electorale de la Moscova, participarea la vot pe teritoriul Federaţiei Ruse a fost de 16,55% la ora 07:00 GMT, faţă de 6,5% la alegerile anterioare în acelaşi interval.




0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?