X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Codurile QR obligatorii pentru cafenele și restaurante, anulate în Moscova și suburbii

16 iul. 2021,, 17:30   Externe
2221 0

Autoritățile de la Moscova și din regiunea Moscovei au decis să relaxeze restricțiile impuse din cauza coronavirusului. Începînd cu luni, 19 iulie, sistemul de coduri QR pentru vizitarea cafenelelor și restaurantelor va deveni opțional.

Acest lucru a fost anunțat vineri de primarul capitalei ruse Serghei Sobianin și de guvernatorul regiunii Moscovei Andrei Vorobiov.

Șefii regiunilor și-au asociat deciziile cu succesul campaniei de vaccinare: la Moscova, peste 3,8 milioane de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar în regiunea Moscovei - peste 2,4 milioane, ceea ce constituie aproximativ 30% din populația orașului și a regiunii.

TASS a prezentat cele mai importante puncte din noile decizii ale autorităților.

Fără cod QR la cafenea


Începînd cu 19 iulie, sistemul de coduri QR din Moscova și regiunea Moscovei va deveni opțional - unitățile nu mai sînt obligate să verifice prezența acestuia la vizitatori. În același timp, ele pot menține un regim „fără covid”, care permite oaspeților să nu poarte măști și mănuși și să nu respecte distanța socială.

Restaurantele care nu s-au conectat la sistemul de cod QR vor putea să se redeschidă, dar vor trebui să se conformeze altor măsuri anti-epidemice.

La Moscova, ambele categorii de unități au acum voie să lucreze noaptea, food court-urilor, de asemenea, li s-a permis să lucreze.

Fără restricții în cluburi

La Moscova, manifestările nocturne și de divertisment din cluburi, baruri, karaoke și discoteci, care au fost interzise la jumătatea lunii iunie, sînt din nou permise, cu condiția respectării măsurilor anti-epidemice. Vizitatorii lor nu vor avea nevoie de coduri QR.

A fost suspendată și recomandarea de conectare la sistemul de coduri QR pentru teatre, cinematografe și săli de concert din capitală. Camerele de joacă pentru copii se redeschid.

Organizarea de evenimente în masă cu prezența a mai mult de 500 de persoane este încă interzisă, cu excepția cazului în care organizatorii folosesc sistemul de coduri QR. În același timp, restricțiile privind numărul de participanți la evenimentele de masă din instituțiile culturale au fost anulate în regiunea Moscovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?