Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Cît aur există pe Pămînt?

20 oct. 2019,, 01:32   Externe
6881 1

De mii de ani, aurul a fost rîvnit și văzut drept special. A fost cumpărat, cumpărat și depozitat ca bogăție pentru generațiile din toată lumea.

De-a lungul istoriei, au fost exploatate aproximativ 190 de mii de tone de aur. Ca să facem un exerciţiu de imaginaţie, asta ar însemna un cub cu o latură de 21,4 metri.

În plus, cercetările arată că mai există aproximativ 54 de mii de tone de rezervă de aur sub pămînt, care aşteaptă să fie exploatate.

Acest metal este considerat atît de prețios încît, spre deosebire de alte mărfuri, aproape fiecare uncie de aur minerit disponibil pe pămînt este în posesia omului.

Din totalul stocului de aur, peste 90 de mii de tone, adică aproape jumătate din total, sînt utilizate în sectorul bijuteriilor. Urmează investiţiile private unde sînt folosite 40 de mii de tone, iar guvernele lumii au în total o rezervă care sare de 32 de mii de tone de aur.


Este adevărat, cea mai mare parte a aurului este folosită pentru realizarea de bijuterii, dar mai sînt numeroase industrii care se folosesc mai mult sau mai puţin de acest metal preţios. Vorbim aici de o cantitate de aproape 27 de mii de tone, iar cea mai mare parte se duce în industria IT. Fabricile de electronice ajung să folosească cîteodată chiar şi 12% din tonele extrase anual.

Se întîmplă însă ca mare parte din aurul folosit pentru gadgeturi să ajungă la groapa de gunoi. 7% din tot aurul care a fost extras de-a lungul timpului este acum în gropile de gunoi. A fost aruncat odată cu produsele electronice care conţin în componenţa lor metale preţioase. Iar cantitatea de aur irosit ar putea creşte proporţional cu vînzările de telefoane şi tablete.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, pînă în 2025 vor exista la nivel mondial două milioane de tone de electronice în gropile de gunoi, toate avînd în componenţa lor cantităţi mai mici sau mai mari de aur şi alte materiale preţioase şi rare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?